Potrivit instanței, fostul viceprimar al municipiului Chișinău a fost găsit vinovat pentru falsificarea actelor de recepție finală (art. 332 alin. (2) lit. b Cod penal) și condamnat la 3 ani de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis, cu interdicția de a ocupa funcții publice timp de 7 ani. În plus, a fost dispusă arestarea preventivă imediată, perioada detenției fiind calculată din momentul reținerii. Pentru alte capete de acuzare de corupere pasivă (art. 324), acesta a fost fie achitat, fie eliberat de răspundere din cauza expirării termenului de prescripție.
În același dosar, fostul șef adjunct al Direcției generale arhitectură, urbanism și relații funciare a Primăriei Chișinău s-a recunoscut vinovat pentru fals în acte publice (art. 332 alin. (1) Cod penal), dar a fost eliberat de pedeapsă penală din cauza prescripției. Tot el, învinuit de comiterea infracțiunii prevăzute la art. 324 alin. (3) lit. b) din Codul penal, a fost achitat, pe motiv că nu s-a constatat existenţa faptei infracţiunii.
Restul inculpaților, printre care un inspector principal al Inspecției de Stat în Construcții, fost vice-pretor al sectorului Botanica mun. Chișinău, fost șef al Inspecției de Stat în Construcții și alte persoane implicate, au recunoscut unele fapte de fals sau corupție, însă toți au fost eliberați de pedeapsă penală pe motiv de prescripție sau achitați în lipsa probelor pentru anumite acuzații.
Cauza penală a fost inițiată în 2016 și examinată de un complet specializat din martie 2024. Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.
Adăuga comentariu