X 
Transnistria stiri: 1354
Eurovision stiri: 497

Fost migrant: Nicăieri nu-i ca acasă

20 feb. 2019,, 17:32   Societate
3663 1

Olesea-Olga Chirilov, originară din Leova, se numără printre moldovenii care au trecut prin experiența dureroasă a migrației, dar s-au reîntors acasă.

Plecarea în Italia pentru o perioadă de cinci ani a fost determinată de necesitățile tot mai stringente de a-și putea asigura un trai decent. Începuturile pe meleaguri străine au fost grele, mărturisește Olesea-Olga Chirilov.

“Orice „nou început” este greu, pentru mine realitatea din Italia a fost dură, criza economică se simţea deja şi devenea tot mai greu să îţi găseşti un post de muncă adecvat profesiei tale. Chiar din primele luni după plecarea mea de acasă doream să mă întorc, îmi lipsea Moldova cu oamenii pe care îi cunoşteam şi cu care reuşisem să formez un raport profesional fructuos", a relatat ea într-un interviu pentru Gazeta Basarabiei.

Ea spune că ceea ce a învăţat pe parcursul celor cinci ani, cît s-a aflat peste hotarem, i-a conturat şi mîngîiat ideea revenirii acasă.

„Ceea ce m-a făcut să revin a fost dorinţa de a aduce noul în societatea noastră, şi anume – metoda de instruire a tinerilor conform standardelor europene (fac referinţă aici la predarea limbilor străine), modalitatea de a comunica eficient unul cu altul, de a ajuta persoanele ce nu sînt bine informate despre ce înseamnă într-adevăr migraţia”.


Olesea-Olga Chirilov mai este de părere că și în Moldova este posibil să te dezvolți, să muncești pentru viitorul copiilor și al societății per ansamblu.

„Pentru mine, „acasă” este locul în care pot să îmi exprim gîndurile în limba maternă, adică, R. Moldova. Viitorul îl construim în orice moment, aşa că eu mă văd acasă, muncind în fiece zi asiduu pentru binele societăţii noastre şi pentru binele copiilor noştri. Deplasările frecvente m-au convins că şi la noi e posibil de creat lucruri stabile, de aceea consider că oricărui om îi stă cel mai bine în propria ţară-mamă”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?