Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Focul Haric s-a aprins: În această seară va ajunge la Chișinău

27 apr. 2019,, 17:15   Societate
3501 0

Minunea a venit şi în acesta an. Sfînta Lumină s-a pogorît la Ierusalim.

Miracolul s-a produs după ce patriarhul grec al Ierusalimului Teofil al III-lea a rostit o rugăciune în Biserica Sfîntului Mormînt. Mii de creştini ortodocşi din întreaga lume au participat la ceremonia din Sîmbăta Mare.

Zeci de mii de pelerini din întreaga lume au mers la Ierusalim pentru a vedea miracolul ceresc.

Lumina este apoi transportată de la Ierusalim, cu avionul, în mai multe state, inclusiv în Republica Moldova.

Potrivit reprezentanţilor Mitropoliei Moldovei, focul haric va ajunge în ţară sîmbătă seara, în ajun de Paște. Acesta va fi adus în fața Catedralei Mitropolitane "Nașterea Domnului" din Capitală, unde va fi împărțit preoților și credincioșilor pentru a ajunge în toate bisericile din ţară.


Focul Haric este considerat de creştinii ortodocşi drept cea mai mare minune a creştinătăţii. El se aprinde, în fiecare an, în Biserica Sfîntului Mormînt din Ierusalim, în Sîmbăta Mare de dinaintea Paştelui Ortodox. Lumina Sfîntă coboară pe Mormîntul lui Iisus Hristos în timpul Vecerniei Mari.

Autorităţile din Israel verifică minuţios locul, pentru a vedea dacă nu există surse ascunse de foc, după care Sfîntul Mormînt este pecetluit cu ceară. Patriarhul, însoţit de un sobor de clerici, îl înconjoară de trei ori. Apoi, coboară de unul singur în Mormînt, cu două lumînări stinse, şi se roagă în genunchi. Biserica Ortodoxă spune că Focul Haric este imaterial şi coboară ca un fulger prin cupola Bisericii Sfîntului Mormînt după ce patriarhul grec înalţă în trei limbi rugăciunea "Să ne rugăm să vie Lumina!".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?