Uriaşa personalitate şi faptele de largă rezonanţă – biruinţele în bătălii, realizările în domeniul culturii, succesele pe tărîm diplomatic ale lui Ştefan al III-lea al Moldovei întrunesc nu numai preţuirile înalte ale contemporanilor şi ale autorilor din epoca „postştefană”.
Personalităţi de vază, savanţi notorii din diferite ţări şi astăzi, după mai bine de cinci veacuri de plecare în nemurire a Marelui Voievod moldovan, mai stau îngînduraţi asupra enigmei – fenomenul cultural-politic de dimensiuni europene: „Ştefan cel Mare al Moldovei”. Prin anii '40 ai secolului al XX-lea istoricul P. Panaitescu, frămîntat de întrebarea „Cine a fost cu adevărat Ştefan cel Mare?”, năzuind să explice miracolul „legăturii între Ştefan cel Mare şi Moldova”, se convingea, că „studiile istorice n-au adîncit-o îndeajuns”.
Constatînd cu regret că enorma contribuţie a slăvitului voievod moldovan la ocrotirea şi păstrarea patrimoniului cultural al lumii ortodoxe rămîne încă necercetată, năzuind să explice miracolul „unităţii misiunii de erou al culturii cu cea a misiunii de oştean domnitor”, cunoscutul istoric bulgar Gheorghii Atanasov, conchide că această „latură a activităţii lui Ştefan cel Mare în Moldova nu este suficient cunoscută”. Istoricul bulgar constată şi el că „mai urmează să pătrundem şi să înţelegem măreţia acestei figuri”, care a fost Ştefan cel Mare al Moldovei. Dînsul a încercat să contureze dimensiunile adevărate ale fenomenului cultural-politic moldovenesc „Ştefan cel Mare” şi consecinţele acestuia pentru întreaga lume ortodoxă. Genera-lizările şi concluziile dr. Gh. Atanasov, mărturisite la Chișinău, privind activitatea cultural-politică a lui Ştefan cel Mare, sinteze originale, judicioase care merită toată atenţia. Ultimele sale cercetări sînt legate de călătoriile de documentare în Grecia, pe muntele Athos (Afon − în tradiţia slavonă). Este limpede că rolul muntelui Athos este de o semnificaţie excepţională pentru lumea pravoslavnică. Mulţi ştiu destul de bine despre mănăstirile bizantine, ruse, gruzine de pe Sfîntul Munte. Există o temă mai însemnată şi anume ea poate trezi curiozitatea.
Chestiunea constă în faptul că pînă acum nimeni n-a acordat o atenţie serioasă contribuţiei domnitorilor moldoveni la păstrarea acestui focar de credinţă şi cultură religioasă în cele mai grele pentru ortodoxie timpuri − jumătatea a doua a veacului al XV-lea − începutul veacului al XVI-lea. Este vremea cînd Bizanţul − a doua Romă a dispărut sub loviturile otomanilor, cînd cultura pravoslavnică era în pragul dispariţiei totale... Se cuvine să acordăm atenţie nuanţelor acestui tablou. Unde era, de pildă, Roma la sfîrşitul secolului al XV-lea, cînd Bizanţul a căzut, iar Rusia abia se ridica? Unele ţări ortodoxe în acea vreme erau cucerite de sultanii turci − Bulgaria şi Serbia, altele au devenit vasale ale otomanilor − Valahia, Ciornogoria ori Gruzia. Şi iată că anume în această perioadă şi-a manifestat destul de serios pretenţiile de a deveni o „nouă Romă” Moldova lui Ştefan cel Mare. În întreaga lume a ortodoxiei atunci rămăsese o singură „verticală” − Ştefan cel Mare. Mănăstirile de pe Athos din vremile vechi erau centre ale gîndirii religioase şi filosofice ale întregii lumi pravoslavnice.
Adăuga comentariu