Modificările prevedeau reducerea severității pedepselor pentru corupție, în special în cazul corupției pasive, iar Filat consideră că aceste schimbări sînt de natură să protejeze anumite persoane aflate la putere.
„Modificarea codului penal presupune dezbateri publice. Nu este una simplă sau pur formală, pentru că această modificare a codului penal prin care pedepsele pentru corupția pasivă care, spre exemplu, pînă la modificări avea o pedeapsă de pînă la 15 ani, acum e pînă la 5 ani, termenul de prescripție era de 20 de ani, acum e 5 ani”, a declarat Filat, adăugînd că acest amendament a fost introdus în legislație într-un mod care ridică semne de întrebare.„Această modificare a fost făcută printr-un amendament a 3 deputați PAS între prima și a doua lectură, dacă vreți, pe sub masă. Ca să nu se creadă că acești trei sînt de vină, acest amendament a fost inclus în modificarea legislației, votat de către PAS, semnat de către speaker (Igor Grosu) și foarte important promulgată de Maia Sandu”, a continuat Vlad Filat.
Potrivit acestuia, este greu de înțeles cum o guvernare care a venit la putere sub lozinca „luptăm cu corupția” ajunge să sancționeze corupția mai puțin sever, reducînd pedepsele și termenul de prescripție.
„De ce anume 5 ani, dar nu mai mult? Dacă o să vă uitați cînd s-a întîmplat acest dezmăț cu achiziția de gaze, drumuri, mai adăugați lunile care sînt pînă la sfîrșitul de an cît ei sînt la Guvernare, plus gestionarea unui dosar pînă la trimiterea în judecată și o să vedeți că intervine termenul de prescripție astfel Spînu ar fi beneficiarul direct al acestor modificări”, a spus Filat, făcînd referire la fostul ministr al Infrastructurii, Andrei Spînu, ca un posibil beneficiar al noilor reglementări.
Filat consideră că această modificare nu face altceva decît să constituie o „auto grațiere preventivă” pentru cei aflați la putere.
„Asta e un fel de auto grațiere preventivă. Nu știu cum va fi apreciată această situație și ce se va întîmpla ulterior la capitolul administrativ, însă efectul deja s-a produs pentru că este sub imperiul unei legi mai blînde”, a mai declarat fostul prim-ministru.
Filat a criticat și incapacitatea actualei guvernări de a gestiona crizele cu care se confruntă țara.
„La nivel de gestionare a crizelor capacitate zero, dar la nivel de scheme, jaf și gîndindu-se în perspectivă de a-și garanta lipsa de pedeapsă, sînt meșteri, trebuie să recunoaștem”, a concluzionat Vlad Filat, acuzînd guvernul de o abordare disfuncțională și de favorizarea celor care sînt implicați în corupție.
Reamintim că recent, Ministra Justiției a venit cu precizări în cazul modificării Codului penal.
„Modificările Codului penal, intrate în vigoare în toamna anului trecut nu reduc severitatea pedepselor pentru corupție și nu scurtează termenii de prescripție”, a declarat Veronica Mihailov-Moraru în urma unui comunicat al Procuraturii Anticorupție, prin care se sublinia că „creșterea numărului de sentințe de încetare pe motivul expirării termenului de prescripție este cauzată în proporție substanțială de modificările legislative înaintate de Ministerul Justiției și votate în Parlament, în vigoare din septembrie 2024, ce au redus pedeapsa pentru unele fapte de corupție și respectiv au redus termenul de prescripție”.
Adăuga comentariu