Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Festivalul cireşelor la Truşeni: O tonă de cireşe a fost expusă pentru vînzare

13 iun. 2022,, 19:30   Societate
3605 0

Peste o mie de kilograme de cireşe au fost expuse spre vînzare la prima ediţie a Festivalului „Cireşar” din comuna Truşeni, municipiul Chişinău. Printre tarabele doldora de fructe puteau fi găsite şi obiecte de artizanat, precum şi bucate delicioase din bucătăria naţională.

VOX: „Am venit cu cireşe dulci, gustoase din livada noastră. Avem aproximativ 300 kg”. „Am venit cu suvenire rustice, lucrate manual sută la sută, avem fluieraşe pentru băieţi, pixuri, magneţi”. „Haine naţionale, ţoale, catrinţe. Eu ţes de 45 de ani. Ne străduim ca să nu pierdem tradiţiile”. „Dacă tot sîntem oameni din Truşeni evident nu o să vrem numai cireşe, de asta am adus caise şi căpşune”.

Vizitatorii s-au arătat impresionaţi de cantitatea de cireşe scoase la vînzare.

VOX: „Cireşe am mîncat cred că pentru un an înainte. Şi lucrurile handmade mi s-au părut foarte frumoase. Aşa ceva am văzut doar în Moldova”. „Ar fi de dorit să se organizeze mult mai des. Este festivalul cireşelor, însă la noi fiecare truşenean are cireşe în ogradă”. „Ştiu că s-a organizat pentru prima dată şi este o iniţiativă foarte frumoasă”. „Îmi place că se păstrează tradiţiile şi oamenii vin aici”.

Organizatorii „Cireşar”-ului menţionează că în comuna Truşeni sînt mulţi producători de cireşe, de aici venind şi ideea unui astfel de festival.

Olga Lupaşco, organizatoarea festivalului: „Festivalul are un scop de a atrage cît mai multă lume. După doi ani, cît am stat acasă toţi aşa cuminţei, acum sperăm să ne mobilizăm un pic să devină o tradiţie”.

Ghenadie Nedreaga, primar interimar, Truşeni: „Pentru moment, avem aproximativ 50 de întreprinderi. Ideea era de mult timp pe buzele oamenilor, în intenţii. Acesta este începutul. La a doua şi a treia ediţie o să fie şi mai multă lume”.

Festivalul "Cireşar" din comuna Truşeni este la prima ediţie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?