X 
Cutremure stiri: 506

Fermierii, nemulțumiți după întîlnirea cu Maia Sandu. Au pun un nou ultimatum

25 sep. 12:27   Societate
7920 0

Fermierii sînt nemulțumiți de întrevederea pe care au avut-o cu Maia Sandu. Dau timp guvernării pînă pe 10 octombrie, pentru a identifica soluții în contextul crizei.

Conform lor, discuțiile ar fi fost sterile, iar autoritățile ar încerca să tergiverseze procesele. Mai mult, producătorii agricoli susțin că legea privind ajutor urgent, pe care au cerut-o, ar fi fost elaborată ca apoi să fie abrogată și să nu își aibă rostul, notează Noi.md cu referire la realitatea.

„Nu cunoaștem care vor fi acțiunile de mai departe, dar doamna președintă o să ale anunțe. Am solicitat alte trei măsuri. S-a solicitat demisia ministrului Agriculturii (…). Cerința numărul trei ține de stoparea propagandei și a falsurilor, care a stîrnit ura societății împotriva agricultorilor. Agricultorii au ajuns să fie dușmanul bugetului public. (…) Măsura numărul a patru a constat în transparentizarea acțiunilor de susținere a sectorului agricol”, a declarat Alexandru Bădărău, directorul Asociației „Forța Fermierilor”.

Amintim că agricultorii, după mai multe solicitări de a fi sprijiniți urmare a secetei și calamităților naturale, au scos tehnica agricolă pe traseele naționale începînd cu 17 septembrie 2024. Cîteva zile mai tîrziu, un grup de fermieri a protestat la Președinție, iar Maia Sandu i-a invitat la discuții, pentru a negocia cu ei.


La rîndul său, șefa statului a venit și ea cu un comentariu, pe rețelele sociale, după întîlnirea cu fermierii. Aceasta a menționat că în domeniul agriculturii este nevoie de schimbări majore.

28
2
2
6
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав