Republica Moldova va fi traversată de un front atmosferic care va aduce precipitații slabe și moderate în mai multe regiuni ale țării. Temperaturile se vor menține ușor sub valorile normale pentru începutul lunii octombrie, urmînd ca spre sfîrșitul săptămînii cerul să devină variabil, iar valorile termice să se stabilizeze. Vîntul va sufla moderat, cu intensificări temporare, iar umiditatea aerului va fi ridicată în primele zile, scăzînd treptat spre weekend, transmite agromedia.md.
În nord, se așteaptă ploi slabe începînd de luni, 06 octombrie, și pînă joi inclusiv. Maximele nu vor depăși +13 grade Celsius, iar minimele vor coborî pînă la +5 grade Celsius. Vîntul va sufla din sectorul nord-vestic, cu intensificări de pînă la 27 km/h, iar umiditatea se va menține la valori ridicate, de 75–85%.
În zona centrală, începutul săptămînii va fi caracterizat de ploi temporare și temperaturi cuprinse între +15 și +16 grade Celsius ziua, respectiv +8 și +10 grade Celsius noaptea. În a doua parte a săptămînii, vremea se va ameliora, cerul devenind variabil, iar valorile termice se vor menține constante. Umiditatea va scădea treptat de la 85% la 65%, iar vîntul va avea viteze medii de pînă la 27 km/h în zilele cu precipitații.
În sud, regimul termic va fi mai blînd, cu maxime de pînă la +18 grade Celsius și minime între +10 și +12 grade Celsius. Ploile vor fi prezente la începutul săptămînii, urmate de o perioadă cu cer variabil și condiții meteo stabile. Vîntul va sufla moderat din sectorul nord-vestic, iar umiditatea va scădea de la 80–85% la aproximativ 65% spre finalul perioadei.
Primele înghețuri ale toamnei au fost înregistrate, fiind semnalate în special în jumătatea de nord și în unele raioane din centrul țării. Temperaturile au coborît pînă la -1 grad Celsius în aer și pînă la -5 grade Celsius la suprafața solului. Fenomenul este unul rar pentru această perioadă, fiind specific, în medie, o dată la 10–20 de ani.
Adăuga comentariu