X 
Preşedintele stiri: 4445

Fauna sălbatică din Moldova: Cum este menținut echilibrul ecosistemelor

3 mar. 22:00   Societate
4786 0

La 3 martie, celebrăm Ziua mondială a faunei sălbatice, marcată anual pentru a sublinia importanța conservării speciilor sălbatice și a habitatelor lor, notează Noi.md.

Această dată coincide cu adoptarea, în 1973, a Convenției privind comerțul internațional cu specii de faună și floră sălbatică pe cale de dispariție (CITES), un acord esențial în protejarea speciilor amenințate de comerțul internațional.

În Republica Moldova, ariile naturale protejate constituie o strategie fundamentală pentru conservarea și utilizarea durabilă a resurselor naturale, cercetarea științifică, educația ecologică și conștientizarea publică privind protecția mediului. Acestea includ diverse categorii, precum rezervații științifice, rezervații naturale, rezervații peisagistice și monumente ale naturii.

Fauna ecosistemelor forestiere din Moldova cuprinde aproximativ 170 de specii de vertebrate terestre și circa 9.000 de specii de insecte. În rezervațiile naturale precum „Codrii”, „Pădurea Domnească”, „Plaiul Fagului” și „Prutul de Jos” sînt conservate aproximativ 50 de specii de mamifere, 150 de specii de păsări, 15 specii de reptile, 12 de amfibieni și 12 specii de pești. Dintre acestea, multe sînt incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova, în Convenția de la Berna, Convenția de la Bonn și în Lista Roșie a IUCN: păsări - 46 de specii; mamifere - 21 de specii; amfibieni -7 specii; reptile - 8 specii; pești - 3 specii.

Fiecare specie joacă un rol esențial în menținerea echilibrului ecosistemelor. Pierderea continuă a speciilor de plante și animale sălbatice reprezintă o amenințare existențială pentru oameni și planetă, afectînd ecosistemele de care depindem cu toții.


2
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Propunerile dvs. pentru noul Parlament (se pot selecta mai multe variante de răspuns):
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий