Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Expulzarea cetățenilor turci de la liceul "Orizont", în atenţia lui Erdogan

6 oct. 2018,, 11:00   Societate
3381 0

Chestiunea legată de expulzarea celor șapte cetățeni turci, profesori la rețeaua liceelor „Orizont”, va fi discutată în cadrul vizitei în Republica Moldova a președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

Declarația a fost făcută de președintele Igor Dodon în cadrul emisiunii „Piatnița s Anatoliem Golea” de la postul de televiziune RTR Moldova, transmite IPN.

„Vom discuta cu președintele Erdogan problema expulzării profesorilor turci. Această chestiune va fi pe agenda vizitei. Vor fi și proteste, desigur vom discuta”, a declarat șeful statului.

În context, Igor Dodon spune că președintele turc niciodată nu i-a cerut în vreun fel extrădarea sau expulzarea celor șapte cetățeni turci. „Niciodată, la nicio întrevedere cu Erdogan sau cu alte persoane oficiale din Turcia, nu a existat vreo cerere către mine ca să contribui la deportarea acestor oameni. În al doilea rînd, așa cum a fost o surpriză pentru voi toți, jur că a fost o surpriză și pentru mine”, spune șeful statului. Președintele spune că deocamdată nu cunoaște detalii despre acest caz. La solicitarea adresată SIS-ului, șeful statului spune că nu a primit detalii despre expulzare, dar numai informații generale.

În plus, șeful statului spune că finanțarea de către statul turc a renovării clădirii Președinției, care va fi inaugurată în prezența președintelui Turciei, nu are vreo legătură cu expulzarea profesorilor turci.


În acest context, președintele spune că pentru reparația clădirii Președinției a avut mai multe variante, nu doar propunerea din partea autorităților turcești. Igor Dodon spune că a discutat cu reprezentanții din mai multe țări pe acest subiect inclusiv din Rusia, Azerbaidjan, Qatar.

Vizita președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, în Republica Moldova este planificată pentru 17-18 octombrie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?