X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Explicația SIS-ului că a monitorizat procesele de mobilizare a Diasporei

19 noi. 2020,, 08:13   Societate
6179 2

Serviciul de Informații și Securitate confirmă că nota informativă cu privire la procesele de mobilizare a diasporei în vederea deplasării la secțiile de votare, a fost emisă de către instituție.

Într-un răspuns oferit la solicitarea Jurnal.md, Serviciul de Informații și Securitate susține că „în vederea prevenirii eventualei denaturări a situației și atribuirii nefondate a caracterului ilegal unor acțiuni”, SIS a venit cu unele recomandări către Comisia Electorală Centrală.

„SIS, în calitatea sa de organ de stat specializat în domeniul asigurării securității naționale monitorizează constant oricare acțiuni ce pot constitui, potrivit legii, amenințare internă sau externă, inclusiv la adresa ordinii constituționale și dezvoltării democratice.

Menționăm că, potrivit legii, SIS are obligația să informeze Parlamentul, Președintele Republicii Moldova, Guvernul și alte autorități publice asupra problemelor ce țin de interesul securității de stat.

În cazul dat, beneficiarul legal a fost Comisia Electorală Centrală”, se spune în răspunsul oferit la solicitarea redacției.


Potrivit SIS-ului, a fost înaintată propunerea ca Comisia Electorală Centrală să emită un comunicat cu referire la determinarea criteriilor de calificare a „transportării organizate” în special în cazul diasporei, luînd în considerare circumstanțele modului de exercitare a dreptului de vot peste hotare, precum și specificul situației epidemiologice din regiunea statului respectiv.

„Informația a fost colectată din surse deschise care sînt disponibile oricărui utilizator de Internet, fiind anonimizate în vederea respectării dreptului la protecția datelor cu caracter personal.

Ținem să reiterăm faptul că, concluziile formulate de către Serviciu la subiect țin exclusiv de promovarea drepturilor electorale ale cetățenilor Republicii Moldova și prevenirea de scenarii manipulatorii”, se mai arată în răspunsul oferit de SIS.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?