COVID-19 în MOLDOVA

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Expert: Măștile sînt folosite ca să inducă frica

Adoptînd termenul precis de „acoperire a feței”, în loc de „mască”, devine tot mai evident că efectul este de a șterge chipul uman și, în cele din urmă, de ni-L ascunde vederii pe Dumnezeu.

Acoperămintele faciale sînt obligatorii pentru masele supuse, nu pentru elitele de la conducere, sînt doar două concluzii semnalate de Mo Woltering, director al școlii private Academia „Sacra Familia” din Manassas, Virginia, SUA, într- un articol publicat pe The Imaginative Conservative. Un text preluat de site-ul Cultura Vieții, pe care îl redăm integral mai jos:

Mișcarea pro-măști pare să capete elan, chiar dacă răspîndirea virusului Covid e în scădere. Eu sînt de părere că la mijloc e ceva mai important decît pandemia.Într-o vizită recentă la Charleston, în Carolina de Sud, am avut o experiență care m-a făcut să-mi dau seama de un lucru tulburător. De atunci am reflectat mai profund asupra consecințelor mai grave – și, poate, asupra intențiilor infame – din spatele obligativității purtării măștilor.

În Centrul Vechi din Charleston lumea era obligată să poarte măști, la fel cum se întîmpla deja în toate spațiile publice din America. Mi-am pus o mască de unică folosință și am început să mă plimb printre magazine. Cînd am trecut pe lîngă unul dintre ele, o vînzătoare, care purta și ea mască, m-a întîmpinat cu un accent sudist fermecător. Drept răspuns, i-am zîmbit și i-am răspuns la salut. Apoi mi-am dat seama că nu putea să vadă că zîmbeam și că nici eu nu puteam să văd dacă ea zîmbea. În clipa aceea mi-am zis „fir-ar să fie, ne-au furat chipurile!”.

Problema obligativității măștilor a fost înghițită pe nerăsuflate de națiunea americană polarizată. Au început conflicte crunte pe tema eficienței măștilor sau nevoii de a le purta. Unii o iau razna cînd îi văd pe alții că nu poartă mască în public, iar de partea cealaltă mulți au impresia că măștile sînt încă un lucru impus de elitele de la conducere asupra maselor docile. În majoritatea timpului, însă, nu se discută despre adevăratul sens al evenimentelor pe care le trăim. Indiferent care sînt motivele din spate, efectele obligativității măștilor trec dincolo de domeniul sănătății și al siguranței.


Se pare că terminologia oficială s-a oprit asupra noțiunii de „acoperămînt facial” [facial covering în engleză, n. trad.]. Trecerea subtilă spre un termen exact și hotărîrea coordonată de a-l adopta sînt foarte grăitoare. Dezvăluie efectele mai profunde și poate chiar motivele din spatele obligativității. Între măști și acoperămintele faciale existe o deosebire importantă. De-a lungul timpului, măștile au fost asociate cu un rol, ca la teatru. Cuvîntul latinesc persona provine din grecescul prosopon, care provine la rîndul lui din artele dramatice. Conform acestei înțelegeri, a purta o mască se aseamănă mai degrabă cu a adopta chipul unei alte persoane sau cu a portretiza pe altcineva. Prin trecerea de la „mască” la termenul exact de „acoperămînt facial” e tot mai clar că efectul acestuia e ascunderea chipului omenesc și în cele din urmă ascunderea lui Dumnezeu.

Pe măsură ce m-am gîndit mai mult la experiența din Charleston mi-am amintit de cartea lui C.S. Lewis, Till We Have Faces [traducere posibilă în limba română: Pînă ce vom avea chipuri]. Trebuie să mărturisesc că nici după ce am citit-o de două ori în perioade diferite din viață nu o înțeleg întru totul însă, printre multiplele niveluri la care lucrează în carte, Lewis încearcă fără îndoială să lege descoperirea sinelui prin zei cu descoperirea, în cele din urmă, a Unicului Dumnezeu Adevărat. Punctul de intersecție se află în titlu – spre finalul cărții, Orual întreabă: „Cum pot [zeii] să ne întîlnească față-n față pînă nu avem chipuri?” Lewis încearcă să evidențieze această legătură repovestind un mit păgîn. Legătura dintre Dumnezeu și om e concretizată prin Întrupare. Dumnezeu devine om și ia chip omenesc.

Se spune despre icoane că sînt „ferestre spre Rai”, dar ce ne arată ele de obicei? În majoritatea vedem chipul lui Hristos sau al unui dintre sfinți, de obicei numai chipul. Teologia din spatele iconografiei ilustrează mai accentuat legătura dintre chipul omenesc și chipul lui Dumnezeu.

David Clayton, artist și iconograf, explică: „rolul icoanelor e să ne permită să întrevedem cum ni se vor părea lucrurile cînd ajungem în Rai”. Pentru iconograf, mărturia Schimbării la Față reprezintă fundamentul teologiei spirituale din meșteșugul său. În timpul Schimbării la Față, evangheliștii vorbesc în mod expres despre chipul lui Hristos și chipurile apostolilor. Iată ce spune Evanghelia lui Luca despre Hristos: „chipul feței Sale s-a făcut altul și îmbrăcămintea Lui albă strălucind”. Matei spune că „a strălucit fața Lui ca soarele iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina”. Petru a vorbit despre „o sclipire orbitoare”.

Toate elementele stilistice pe care le folosește iconograful pentru a portretiza „chipul schimbat” trebuie să „creeze un proces dinamic care mai întîi îl atrage pe privitor în icoană și apoi îi trimite atenția dincolo de icoană, în Rai. Privirea sfîntului ne captează atenția, ne trage spre sine și ne face să nu ne putem lua ochii de la el”. Spiritualitatea iconografului e îndreptată cu totul spre ceea ce Sfîntul Ioan de Patmos numește „Rai” în Cartea Apocalipsei cînd spune că sfinții „vor vedea fața Lui” (Apocalipsa 22:4). Numai astfel, stînd față în față cu Mîntuitorul, se realizează finalitatea omului. Chipul omenesc reprezintă demnitatea umană.

Cel mai profund motiv pentru care chipul omului e important e acela că Dumnezeu are chip de om. Acum vreo treizeci de ani, predicatorul dominican Christoph Schönborn a publicat o lucrare academică intitulată God’s Human Face, The Christ Icon (Chipul omenesc al lui Dumnezeu, Hristos-Icoana). Cartea a apărut în mai multe limbi. Volumul studiază mărturiile Sfinților Părinți și explorează implicațiile trinitare și hristologice ale chipului omenesc al lui Dumnezeu. Punctul culminant al studiului este următorul citat din Epistola Sf. Pavel către corinteni:

„Fiindcă Dumnezeu a zis «Strălucească, din întuneric, lumina» – El a strălucit în inimile noastre, ca să strălucească cunoștința slavei lui Dumnezeu, pe fața lui Hristos” (2 Cor 4:6).

Printre altele, Sf. Pavel spune că tocmai chipul uman al lui Hristos e slava lui Dumnezeu și lumina care strălucește din întuneric. Mai precis, Sf. Pavel spune și că înțelegerea din inimile noastre e legată de vederea chipului Hristos. E o idee care i-a inspirat pe iconografii din toate timpurile.

Schönborn explică mai departe pasajul din epistola Sf. Pavel făcînd apel la Sf. Chiril din Alexandria.

Dacă Cuvîntul se identifică întru totul cu trupul și și-L însușește, atunci trupul trebuie, într-un anumit sens, să participe la cea mai profundă esență a Fiului în hyposasis-ul Său. Lucrul acesta schimbă și concepția despre imagine. Chiril comentează despre „ziua arătării”:

„Putem înțelege corect «vremea arătării Tatălui» ca vremea Întrupării, căci Fiul este, pînă la urmă, fața [prosepon] și imaginea Tatălui.”

(Ps. 20:9 în Biblia ortodoxă, Ps. 21:9 în Biblia catolică și în cea protestantă)

Argumentul lui pleacă de la Hristos în două direcții. Prin Întrupare, cînd Fiul devine carne, El își însușește carnea noastră. El face posibilă sfințenia trupului nostru prin conlucrare cu harul. Hristos permite astfel chipului omenesc să reflecte chipul lui Dumnezeu. Hristos ridică fața omului și îi oferă demnitate. În același timp, fața Cuvîntului întrupat e cu adevărat fața lui Dumnezeu. Chipurile pe care le vedem în viața de zi cu zi poartă Divinitatea în ele.

Există un fundament teologic puternic pentru importanța acordată chipului omenesc. Experiența din Charleston m-a tulburat pentru că mi-a arătat incapacitatea de a stabili o legătură prin zîmbet. Zîmbetul omenesc are o semnificație profundă în relațiile dintre oameni. Han Urs von Balthasar face o remarcă despre mamă și copilul nou-născut în Unless You Become Like This Child [Dacă nu devii asemenea acestui copil]:

„Aici apare miracolul prin care copilul va recunoaște într-o zi în chipul mamei sale iubirea protectoare și îi va întoarce această iubire prin primul zîmbet… Această înțelegere se deschide în copil ca un bulb adormit al conștientizării de sine.”

Zîmbetul unui copil e primul lui gest mic de iubire. Poate fi provocat numai de zîmbetul mamei. Zîmbetul omenesc e simbolul fundamental al capacității omului de a iubi. Este și vehiculul fundamental al relațiilor interumane.

În timp ce crizele de la nivelul societății noastre se agravează, Joe Biden spune că ar introduce obligativitatea acoperămintelor la nivel național. Ar putea fi vorba doar despre bravada politică a unui candidat disperat. Chiar și așa, mișcarea pro-măști pare să capete elan, chiar dacă răspîndirea Covid-ului e în scădere. Eu sînt de părere că la mijloc e ceva mai important. Da, cred că măștile sînt folosite ca să inducă frica și să cultive supunerea. Însă la un nivel de bază, profund, acoperămintele faciale ne răpesc umanitatea și-L ascund vederii pe Dumnezeu.

Am putea cred că elitele care ne conduc nu pot gîndi la un nivel atît de teologic. Poate că nu, dar eu nu sînt foarte sigur. Există multe cazuri în care elitele au arătat fără să vrea ce cred cu adevărat. Acoperămintele faciale sînt obligatorii pentru masele supuse, nu pentru elitele de la conducere.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load