X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Executivul îşi propune îmbunătăţirea cadrului legal în domeniul turismului

14 feb. 2018,, 18:15   Societate
2990 0

Cabinetul de Miniștri a aprobat astăzi, 14 februarie, mai multe amendamente la Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice în Republica Moldova, care vor facilita activitatea agenților economici din sector, relatează Noi.md.

Potrivit proiectului, sarcina privind elaborarea politicilor în domeniul turismului va fi transferată de la Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării către Ministerul Economiei şi Infrastructurii, iar cea de implementare a acestora – către Agenția de Investiții, a cărei creare urmează să fie aprobată în timpul apropiat.

Totodată, documentul prevede abrogarea anumitor norme care sînt improprii domeniului turismului, atribuţiile fiind transmise anterior altor autorităţi, în contextul reformei administrației publice centrale. Pentru eficientizarea prestării serviciilor publice, către Agenţia Servicii Publice au fost transferate competenţe precum înregistrarea rutelor turistice, monitorizarea patrimoniului turistic, clasificarea structurilor de primire turistică şi ţinerea Registrului acestora.

O altă noutate se referă la excluderea obligaţiei operatorilor turistici şi agenţiilor de turism de a prezenta Ministerului Economiei şi Infrastructurii dări de seamă statistice şi financiare, această obligaţie fiind valabilă doar în raport cu organele de statistică.

De asemenea, a fost elaborat un proiect de abrogare a Decretului Preşedintelui Republicii Moldova privind înfiinţarea Centrului National de Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului, în condițiile în care în prezent această funcţie este îndeplintă cu succes de către mediul academic.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?