Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Examinarea dosarelor procurorilor care vor să devină avocați, amînată

25 ian. 2022,, 17:44   Societate
2481 0

Ședința de astăzi a Comisiei de licențiere din cadrul Uniunii Avocaților, la care urmau să fie examinate dosarele celor 69 de de foști sau actuali procurori, care vor să schimbe robele pe cele de avocați, a fost amînată.

Nu a fost întrunit cvorumul necesar pentru desfășurarea acesteia, transmite Noi.md cu referire la tv8.md.

Printre doritorii care au depus dosarele se regăsesc și persoane cunoscute opiniei publice. Este vorba, printre altele, despre fosta procuroră de la Anticorupție, Adriana Bețișor, care a instrumentat dosarul fostului premier, Vlad Filat, sau fostul șef al Procuraturii de la Cauze Speciale, Ion Caracuian. Ambii sunt cercetați penal, dar spun că dosarele le-au fost fabricate.

Potrivit Ziarului de Gardă, pe lista de așteptare a celor care vor să obțină licența de avocat se numără 69 de foști și actuali procurori, judecători și doctori în drept.

Vrea să îmbrace roba de avocat și fostul adjunct al procurorului general, suspendat din funcție, Mircea Roșioru. El și-a dat demisia la mijlocul lunii octombrie și a declarat, atunci, că la bază ar sta motive personale. La telefon, fostul procuror a comunicat că a depus dosarul pentru a obține licența de avocat încă acum mai bine de trei luni. Un alt nume cunoscut opiniei publice, care se regăsește în listă, este Ion Caracuian, fostul șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale, funcția pe care a deținut-o timp de un an.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?