Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Escortarea deținuților și arestarea persoanelor va fi efectuată doar în situații excepționale

17 sep. 2021,, 13:25   Societate
2109 0

Aplicarea arestului preventiv doar în cazuri excepționale și doar dacă recurgerea la alte măsuri preventive poate prejudicia considerabil buna investigare a cauzei – este atenționarea Procurorului General, Alexandr Stoianoglo pentru conducerea procuraturilor teritoriale, specializate și a subdiviziunilor Procuraturii Generale, transmite Noi.md.

Măsura a fost dispusă în contextul adresării Administrației Naționale a Penitenciarelor, care și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu creșterea numărului de cazuri de infectare cu COVID-19 în mediul penitenciar.

Astfel, avînd în vedere circumstanțele particulare ale cauzelor penale, aplicarea corectă a acestor reguli, este de natură să contribuie la evitarea supra-aglomerării instituțiilor penitenciare.

Concomitent, în scopul evitării supunerii deținuților riscului de infectare, Procurorul General a mai indicat excluderea din activitate a solicitărilor de escortare a persoanelor deținute pentru participarea la acțiunile procesuale, cu excepția cazurilor în care acest lucru este absolut necesar și continuarea practicilor de efectuare a acțiunilor nemijlocit la sediul instituției penitenciare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?