X 
Transnistria stiri: 1830

Elevii din Comrat au aflat despre provocările și nevoile persoanelor cu deficiențe de vedere

16 oct. 21:00   Societate
2853 0

Oficiul teritorial de informare Comrat al Parlamentului a desfășurat două sesiuni de informare care au avut ca scop sensibilizarea tinerilor cu privire la dificultățile și provocările cu care se confruntă persoanele cu deficiențe de vedere, transmite Noi.md.

La cele două activități au participat circa 60 de tineri, elevi ai claselor a VIII-a și a X-a de la Liceul Teoretic „Nicolai Tretiacov” din municipiul Comrat. Elevii au fost informați despre prevederile legale privind protecția și incluziunea persoanelor cu deficiențe de vedere, precum și despre inițiativele Parlamentului orientate spre promovarea și respectarea drepturilor persoanelor cu nevoi speciale.

De asemenea, tinerii au vizionat un spot video informativ despre măsurile întreprinse la nivel local pentru sprijinirea persoanelor cu deficiențe de vedere, dar și despre provocările cu care acestea se confruntă în viața de zi cu zi, cum ar fi accesibilitatea în spațiile publice, siguranța în trafic etc.

Evenimentele au fost organizate cu prilejul Zilei Internaționale a Bastonului Alb, marcată anual la 15 octombrie - o zi dedicată conștientizării necesității de susținere și incluziune a persoanelor cu deficiențe de vedere. Bastonul alb este nu doar un instrument de orientare, ci și un simbol al siguranței și autonomiei persoanelor nevăzătoare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Considerați că autoritățile gestionează eficient securitatea frontierelor Republicii Moldova?
Trădările uniriiSemeniuc Tudor
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий