Această opinie a fost exprimată de președintele Fondului de Dezvoltare Ecologică ECODAVA Dumitru Roibu.
El a amintit că în prezent Republica Moldova trece prin mai multe crize: financiară, energetică, hidrologică etc. Aceste crize înmulțesc exponențial riscurile la care sînt expuși cetățenii moldoveni..
Astfel, cetățenii moldoveni s-au pomenit în situația cînd au parte de cel mai ridicat nivel de inflație de la independenți pînă în prezent, care constituie circa 31%. În contextul indexării pensiilor și salariilor în mărime de 5-10% pentru diferite categorii, în expreie reală, cetățenii noștri au pierdut capacitatea reală de cumpărare cu circa 15-20% față de anul trecut.
Criza financiară și energetică vulnerabilizează cetățenii sub aspectul capacității acestora de a-și plăti facturile pentru gazele naturale și energie electrică, iar în acest context au crescut și prețurile pentru lemne, resurse mai des folosite de către gospodăriile casnice.
El a atras atenția asupra faptului că Republica Moldova are la moment o suprafață de împădurire de circa 13%. În contextul obținerii statutului de candidat pentru aderare la UE, ar fi bine de remarcat că în Uniunea Europeană, suprafața împăduririlor constituie 37%.
Ținînd cont de riscurile anticipate de către Comisia Europeană și statele membre ale UE (nu toate), statele UE au recurs la adoptarea unor măsuri privind reducerea cu 15% a consumului de gaze naturale, ceea ce presupune reducerea temperaturilor în clădirile publice, grafic redus a iluminatului stradal, reducerea consumului de apă caldă, etc. Republica Moldova la fel recurge la altfel de măsuri, care deja au început să fie implementate, inlusiv, stingerea iluminatului stradal după 23.00.
Președintele Fondului de Dezvoltare Ecologică ECODAVA a subliniat că în epicentrul acestor riscuri este cetățeanul moldovean, contribuabilul. Riscul cel mare este ca cetățenii moldoveni să treacă iarna următoare în frig, cu deconectări sistemice a curentului electric, fără apă caldă, etc, ceea ce va produce repercusiuni inevitabile asupra stării de sănătate a cetățenilor.
Dar revenind la problema resurselor energetice și a capacității de încălzire a locuințelor, Dumitru Roibu a menționat cî un risc major de ordin ecologic îl constituie incontestabil riscul defrișărilor ilegale și haotice.
El a ținut să amintească despre faptul că Guvernul Republicii Moldova a lansat un plan privind aprovizionarea cetățenilor cu lemne, la un preț plafonat de stat, prin intermediul autorităților publice locale, în baza unor liste și desigur, acces la stocurile de lemne vor avea prioritar cetățenii cu venituri mici și alte grupuri social vulnerabile (pensionari, invalizi, familii cu mulți copii și venituri mici, etc.).
În acest context președintele Fondului de Dezvoltare Ecologică ECODAVA adresează îtrebarea rezonabilă: are Republica Moldova rezevre forestiere disponibile pentru a aproviziona toată țara în această criză acută?
Potrivit lui, ținînd cont de problemele financiare majore ale cetățenilor, există riscul evident al defrișărilor necontrolate, ilegale și haotice!
Dumitru Roibu a amintit că Agenția Moldsilva este autoritatea care, de rînd cu alte organe, are funcția de a controla și preveni defrișările ilegale, precum și a sancționa cetățenii care comit astfel de infracțiuni.El a atestat o serie de riscuri și fapte IMPORTANTE care submină planurile Guvernului de a aproviziona cetățenii cu lemne în iarna 2022-2023.
1) Agenția Moldsilva nu are lemnul tăiat fizic pentru a asigura volumul real solicitat de cetățeni.
2) În condițiile actuale, Moldsilva nu face față cererii. Astfel, prin ordinul Ministrei Mediului, încă din octombrie 2021 au fost suspendate toate defrișările. Astfel, din octombrie pînă în aprilie 2022, nua fost eliberată nicio autorizație de defrișare.
3) Chiar dacă Guvernul anunță că prețul pentru lemne va fi puțin peste 500 de lei, prețul de catalog aprobat de Guvern constituie 750 de lei pentru un metru ster. De asemenea, conform legislației interne, fiecare din cele 25 de ocoale silvice din țară își stabilește prețul desinestătător, ceea ce permite devieri de la prețul stabilit de guvern.
4) Bani pentru subvenționare din bugetul de stat nu au fost prevăzuți. Cei 68 de milioane de lei au fost transferați la începutul anului pe contul Moldsilva, avînd o altă destinație – reforma Moldsilva. Astfel, acești bani sînt în continuare pe contul Moldsilva iar destinația lor nu a fost modificată.
5) Chiar dacă Guvernul a spus despre subvenționare, la nivel de legislație, prețul de vînzare a lemnului nu a fost modificat, rămînînd la nivelul de 750 de lei pentru un metru ster.
6) Guvernul, a modificat la 4 august 2022 norma atribuită unui solicitant, de la 6 la 3 metri steri, astfel, reducînd din capacitățile cetățenilor de a se asigura, împingîndu-i nolens volens srpre defrișări de păduri.
7) Rezervele actuale ale Moldsilva le constituie doar ceea ce s-a reușit a aduna din defrișările igienice ale pădurilor, deci Moldsilva nu are rezerve de lemne groase.
“Astfel, Moldova intră încă într-o criză, care poate deveni catastrofă ecologică, unde ne vom ciocni cu defrișări haotice, ilegale și necontrolate, care vor duce la reducerea suprafeței de împădurire și ne vor arunca cu mult în urmă de standardele europene și tendințele strategice ale statului nostru”, a declarat președintele Fondului de Dezvoltare Ecologică ECODAVA.Potrivit lui, Guvernul, ar fi bine să ia în calcul opiniile unor experți privind neexplorarea suprafețelor împădurite natural și haotic în ultimii 30 de ani pe terenurile agricole neprelucrate și alte tipuri de terenuri care nu sînt în gestiunea Moldsilva, care prin mobilizarea suplimentară a autorităților publice locale pot contribui la satisfacerea necesităților cetățenilor vulnerabili acestei crize. De asemenea, această acțiune ar permite utilizarea conformă pentru destinații agrare ale acestor terenuri, fiind rezolvate concomitent și simultan două probleme.
“Nu în ultimul rînd, această criză prezintă și riscuri reale și acute pentru sporirea corupției în acest domeniu, ceea ce ne va face nouă ca societate, suplimentare „bătăi de cap””, a specificat Dumitru Roibu.
Adăuga comentariu