X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Drumuri mai bune la Pojăreni, Costești și nu doar

19 dec. 2022,, 15:15   Societate
2335 0

Compania „Rutador” SRL a executat lucrări de îmbunătățire a Sectorului 1 ce trece prin satul Pojăreni și Costești, cu o lungime de peste 8 km și valoarea investițiilor de peste 98 mln lei.

În cadrul proiectului s-au executat lucrări de reabilitarea părții carosabile, pentru care au fost utilizate peste 18 mii tone de mixtură asfaltică, amenajarea a 2000 metri pătrați de trotuare, reabilitarea/reconstrucția podețelor, instalarea a 312 indicatoare rutiere, a parametului metalic și a fost aplicat peste 4500 metri pătrați de marcaj rutier de tip termoplast, nou utilizat în Republica Moldova.

Astfel, lucrările realizate sînt supuse perioadei de remediere a defectelor, orice defecțiuni depistate în termen de un an vor fi remediate din contul antreprenorului, după care va avea loc Recepția Finală.

Menționăm că, lucrările de îmbunătățire a Coridorului 16, drumul G105 R3 – Costești – Țipala – G106, sînt executate pe 4 sectoare de drum și traversează localitățile Pojăreni, Costești, Zîmbreni, Horești și Țipala din raionul Ialoveni.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?