X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

Drumul care trece prin centrul satului Logănești, Hîncești, reabilitat

22 mai. 2018,, 09:40   Societate
4438 3

Programul "Drumuri bune pentru Moldova" se extinde pe zi ce trece.

În cel mult două săptămâni, drumul care trece prin centrul satului Logănești, raionul Hâncești, va fi reabilitat. În total, o porţiune de zece kilometri urmează să fie reparată.

Porţiunea reparată face legătura cu două drumuri naționale: Chișinău - Cimișlia și Chișinău - Leuşeni. Costul lucrărilor este de 12,5 milioane de lei.

"Era tare îngust și marginile erau fărmate. Dar acum, dacă o să se facă, o să fie foarte bine", a spus un localnic.

"Gropi erau și nici semnale, era dezastru. Clar că trebuie, că fărmăm tot, și mașină, tot de laolaltă", a afirmat un bărbat.

"Și normal că e necesar, că sunt foarte rele drumurile. Stau cu mașina numai prin service", a menţionat un alt bărbat.

Proiectul este finanțat din Fondul Rutier și Bugetul de stat.

"Eu locuiesc în Logănești din anul '86 și nu țin minte să se fi făcut o construcție așa cum se face la moment. Era cârpit pe ici, pe colo, în fiecare an câte puțin", a precizat Vasilisa Raşco, angajat al Primăriei Logănești.

Muncitorii dau asigurări că până la sfârşitul lunii, drumul va fi reparat în totalitate:

"Noi avem grijă grosimea, mărimea și calitatea la drum. Obiectul acesta, până la sfârșitul lunii, îl terminăm".

Autorităţile susţin că programul va ajunge în toate localităţile.

"Lucrările vor începe cred că de pe data de 25 mai. Dar practic în toate satele vor demara lucrări de reabilitare a unor străzi, drumuri în cadrul Programului "Drumuri bune". Sunt 46 de sate din raionul Hâncești", a declarat Alexandru Dodon, consultant la Administrația de Stat a Drumurilor.

Programul "Drumuri bune pentru Moldova" a fost lansat de Partidul Democrat. În cadrul acestuia, vor fi reparaţi aproximativ 1200 de kilometri de drumuri. Potrivit estimărilor, costul total al lucrărilor este de 1,6 miliarde de lei. 500 de milioane vor fi alocate din Fondul Național Rutier, iar restul, din Bugetul de stat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?