Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Dragalin: Nu-i investigăm pe protestatari, infracțiunea este finanțarea ilegală a unui partid politic

25 oct. 2022,, 07:21   Societate
2139 0

Noi nu analizăm situația protestatarilor care, poate, au luat 400 de lei, ci investigăm situația prin prisma unui partid politic asupra căruia planează suspiciuni că este finanțat de un grup criminal organizat.

O spune șefa Procuraturii Anticurupție, Vernica Dragalin, potrivit căreia există suspiciunea că banii ar fi intrat în mod fraudulos în Republica Moldova, astfel fiind încălcată legea privind finanțarea partidelor politice, care obligă formațiunile să-și declare veniturile, notează IPN.

Acum trei zile, instanța a examinat 22 demersuri înaintate de procurori privind aplicarea măsurii preventive în privința persoanelor implicate în schema de acceptare a finanțării partidului Șor din partea unui grup criminal organizat. În rezultatul examinării, în privința a 5 persoane a fost aplicată măsura preventivă „arestarea preventivă”, iar 17 persoane au fost plasate în arest la domiciliu. Șefa Procuraturii Anticorupție spune că suma de 3,5 milioane de lei anunțată anterior este una aproximativă, întrucît unele pungi rămîn sigilate pentru a efectua expertiza amprentelor.

„Din cele 3,5 milioane de lei, 2,5 milioane au fost găsite într-un loc pe care nu pot să-l precizez. Restul banilor, care erau împachetați în același mod au fost găsiți în alt loc. În cazul a 10 pungi, procurorii au luat decizia de a nu despacheta banii, pentru că vom avea expertiza amprentelor. Suma din pungile care nu au fost deschise nu este exactă. În ziua în care persoanele au fost prinse în flagrant, una dintre persoane a reușit totuși să distribuie banii înainte de a fi oprită de grupul de urmărire penală. Asta înseamnă că o sumă de bani deja a fost transmisă”, a spus șefa Procuraturii Anticorupție în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.

Veronica Dragalin a specificat că nu vor fi atrași la răspundere cetățenii care ar fi luat bani de la Partidul Șor pentru a participa la protestele din centrul Chișinăului. Infracțiunea care i se impută liderilor acestui partid este finanțarea ilegală a formațiunii.

„Vorbim despre o distribuire a banilor în numerar, în mijlocul nopții. Dacă cineva are intenția de a-i ajuta pe cetățeni, nu merge noaptea cu mașina, cu pungi negre, cu milioane de lei care sînt distribuiți într-un mod ascuns. Infracțiunea vizată este finanțarea ilegală a unui partid politic. Ilan Șor spune că banii au ajuns de la el. Urmărirea penală investighează cum au intrat acești bani în Republica Moldova. Noi nu-i investigăm pe oamenii care-s în stradă și poate au acceptat 400 de lei, noi nu analizăm prin prisma protestatarilor. Noi analizăm activitatea unui partid politic, care trebuie să respecte unele reguli. Un partid politic poate fi finanțat doar în anumite moduri și veniturile trebuie declarate. Infracțiunea pe care o examinăm noi este că un partid politic nu primește bani în modul stabilit de lege, ci acceptă bani de la un grup criminal organizat”, a mai spus Veronica Dragalin.

Potrivit Codului Penal, infracțiunea de complicitate la acceptarea finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat se pedepsește cu amendă în mărime de la 57.500 pînă la 92.500 lei sau închisoare de la 2 la 7 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?