Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Două posturi de televiziune au primit amenzi frumușele

29 iul. 2022,, 16:45   Societate
2838 0

Consiliul Audiovizualului a examinat, în ședința de astăzi, 29 iulie 2022, rezultatele controlului referitor la activitatea serviciului media audiovizual de televiziune „Bravo TV”, în contextul prevederilor Condițiilor licenței de emisie, urmare a autosesizării membrului Consiliului Audiovizualului, Ruslan Mihalevschi.

CA a admis demersul „Bravo TV” de suspendare, pentru o perioadă de 2 luni, a licenței de emisie. La expirarea termenului, furnizorul de servicii media avea obligația de a informa Consiliul Audiovizualuluidespre reluarea emisiei.

Notificarea „BRAVO TV” SRL despre lipsa activității a fost recepționată abia după autosesizarea membrului Ruslan Mihalevschi.

Astfel, datele controlului au atestat că furnizorul de servicii media audiovizuale „BRAVO TV” SRL urma să reia activitatea serviciului media audiovizual de televiziune „Bravo TV” începînd cu data de 08 iunie 2022, ceea ce nu s-a întîmplat. Drept urmare, Consiliul Audiovizualului a sancționat cu 18.000 de lei serviciul media audiovizual de televiziune „Bravo TV”, pentru întreruperea nemotivată a activității pentru o perioadă mai mare de 10 zile pe parcursul unui an calendaristic, și i-a acordat un termen de 30 de zile pentru înlăturarea deficiențelor.

Tot în cadrul ședinței, Consiliul Audiovizualului, urmare a controlului efectuat în s. Petrunea (r-nul Glodeni), a identificat activitate de retransmisiune de către „Steel Trading Group” SRLa posturilor de televiziune fără actul permisiv – autorizația de retransmisiune – , emis de CA. Pentru desfășurarea activității ilegale de retransmisiune a serviciilor media audiovizuale fără deținerea autorizației de retransmisiune, CA a sancționat „Steel Trading Group” SRL cu amendă de 19.000 de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?