TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Două persoane, cercetate penal pentru uz de acte false

Două persoane, cercetate penal pentru uz de acte false

150 de euro, atît a scos din buzunar un locuitor al orașului Briceni pentru perfectarea ilegală a unei carți de identitate românești, iar un cetățean al Ucraieni a rămas fără permisul de conducere, după ce s-a adeverit neautenticitatea acestuia. Incidentele au fost consemnate pe sensul de ieșire din țară de către polițiștii de frontieră din punctul de trecere Leușeni, scrie Noi.md.

În primul caz, un conațional s-a apropiat la linia de control la volanul unui mijloc de transport de model Volkswagen Transporter și a prezentat actele necesare pentru autorizarea trecerii frontierei de stat. În urma unui comportament nefiresc, conducătorul auto a fost supus verificărilor suplimentare. Astfel, în torpedoul mașinii a fost depistată o carte de identitate românească emisă pe numele său, asupra căreia s-a observat lipsa elementelor de protecție. Audiat, bărbatul de 31 de ani a comunicat că și-a perfectat documentul prin intermediul unei persoane necunoscute căruia i-a oferit 150 de euro, cu scopul de a se angaja la un lucru mai bine plătit pe teritoriul Belgiei.


Un alt conducător auto, originar din regiunea Odesa, Ucraina, este cercetat pentru uz de fals în acte. Bărbatul în vîrstă de 42 de ani a prezentat permisul de conducere cu semne rezonabile de falsificare. În ciuda faptului că acesta susține că a finalizat studiile corespunzătoare, la examinarea documentului cu tehnica din dotare s-a confirmat premisele inițiale. Ucraineanul și-a continuat călătoria în calitate de pasager, iar actul a fost trimis pentru efectuarea expertizei tehnico - juridice.

De menționat, conform datelor statistice polițiștii de frontieră au întocmit în anul precedent 307 procese verbale privind uz de fals în actele oficiale. O descreștere față de anul 2018, cînd au fost depistate 350 documente neveridice. Poliția de Frontieră recomandă tuturor cetățenilor perfectarea legală a documentelor și verificarea din timp a acestora pentru a vă asigura călătoria planificată, dar și evitarea situațiilor neplăcute la trecerea frontierei de stat.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load