X 
Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3986

Două permise de conducere și două certificate de vaccinare false, găsite la vamă

25 oct. 2021,, 14:15   Societate
1606 0

Polițiștii de frontieră au inițiat cercetări pe numele a patru cetățeni ce dețineau acte cu semne rezonabile de falsificare. Incidentele au fost consemnat la sfîrșitul săptămînii trecute în punctele de trecere Sculeni și Cahul.

Pe sensul de ieșire din țară, în punctul de trecere Sculeni s-a prezentat la controlul de frontieră un tînăr de 34 de ani, domiciliat în orașul Tiraspol. Acesta se deplasa ca pasager al unei curse spre Lituania. După ce s-a legitimat în baza unui pașaport ucrainean, acesta a mai prezentat și un permis de conducere, însă care nu întrunea condițiile unui document autentic, transmite Noi.md.

Peste cîteva ore, alte două certificate de vaccinare au fost ridicate de la doi pasageri ai unei curse internaționale. Acestea în loc să-i scutească de regimul de autoizolare i-a făcut pasibili de cercetare penală conform art. 361 al. (1) al CP al RM.

A rămas fără permis auto după ce un șofer de 50 de ani, originar din orașul Ismail, Ucraina a declarat că: ”Eram la muncă peste hotare și mi-am pierdut permisul de conducere, iar la propunerea unor intermediari am reușit să obțin un dublicat. Am achitat suma de 150 de euro, fără să am vreo suspiciune că actul ar fi fals.”
Cazul a fost înregistrat în timpul controlului suplimentar, unde în portmoneul personal al bărbatului sus menționat, polițiștii de frontieră din punctul de trecere Cahul au descoperit un permis de conducere românesc. Examinat cu tehnica specială s-a depistat prezența indicilor de falsificare.

Pe numele celor vizați s-au întocmit procese verbale de constatare a incidentelor. Actele au fost transmise către laboratorul criminalistic pentru efectuarea expertizei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?