X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Dosarul Stoianoglo: Procuratura nu are pretenții materiale față de procuror general suspendat

20 ian. 2023,, 16:35   Societate
2653 1

Procuratura Generală nu are obiecții față de Alexandr Stoianoglo în dosarul în care acesta este acuzat de depășirea atribuțiilor de serviciu. Declarațiile au fost făcute astăzi de reprezentantul instituției, Iurie Lealin, la ședința de judecată.

Acesta a precizat că suma de 163 de mii 990 de lei, achitată sub formă de indemnizație procurorului Nicolae Chitoroagă, este una considerabilă pentru Procuratură, iar dispoziția prin care banii au fost eliberați a fost ilegală, scrie jurnal.md.

„La acel moment suma era de 163.990 de lei, se consideră prejudiciu cauzat la momentul consumării infracțiunii. Ordinul a fost semnat în anul 2020 și acela era momentul consumării infracțiunii. -Noi nu am înaintat acum acțiuni civile față de dl Stoianoglo și nici față de dna Cobzari. Nu avem pretenții patrimoniale, dar urmează să se clarifice instanța dacă a fost la acel moment comisă infracțiunea”, a precizat procurorul Iurie Lealin.

Procurorul general suspendat spune că este o reglare de conturi. Asta pentru că Nicolae Chitoroagă a întors banii la Procuratura Generală, iar instituția nu are pretenții de ordin material.

„Ați auzit că reprezentantul Procuraturii Generale a spus că ei nu au pretenții materiale în privința mea. Și prin acțiunile mele și ale doamnei Cobzari nu au fost aduse prejudicii Procuraturii. Contabilul șef a declarat la ședințele precedente că bani au rămas la sfîrșitul anului în contul instituției”, a menționat Stoianoglo.


Pe acest capăt de acuzare, lui Stoianoglo și fostei sale subalterne li se incriminează că, la eliberarea din funcție a procurorului Nicolae Chitoroagă, intenționat ar fi acționat ilegal și au dispus achitarea indemnizației de concediere, 163 de mii 990 de lei. Asta deși pe numele lui Chitoroagă era pornită urmărirea penală. Iar potrivit legii cu privire la Procuratură, indemnizația nu poate fi achitată pînă nu există o hotărîre definitivă a instanței. Acești bani au fost întorși ulterior în bugetul Procuraturii Generale.

14
1
0
1
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?