X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Dosarul pornit pe numele șoferului care a accidentat-o pe Marcela Paladi ajunge la Judecătoria Chișinău

13 mar. 2023,, 10:18   Societate
4907 0

Gheorghe Begu, șoferul automobilului care se face vinovat de producerea accidentului de pe Viaduct, în urma căruia Marcela Paladi, o tînără de 25 de ani, a rămas fără picioare, va compărea pe banca acuzațiilor.

Procuratura municipiului Chișinău a finisat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală, de învinuire a bărbatului de comiterea infracțiunii de încălcăre a regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.

Procurorii au înaintat acuzarea pe faptul că, învinuitul, la 06 februarie 2023, pe timp de noapte, deplasându-se pe bulevardul Dacia al capitalei, ignorând prevederile Regulamentului de Circulaţie Rutieră, cu partea din față a automobilului s-a tamponat în partea din spate a unui alt automobil, care era oprit pe banda nr.2 din motiv că era avariat, strivind-o pe victimă între automobile în momentul în care ultima dorea să instaleze ,,Triunghiul de siguranță”.

Conform raportului de expertiză judiciară medico-legală, victimei i-au fost cauzate vătămări corporale grave.

Urmare a accidentului rutier, a fost lovită încă o persoană, care a căzut jos pe carosabil și s-a ales cu vătămări corporale neînsemnate.


Învinuitul a refuzat să facă declarații pe caz.

Acesta riscă o pedeapsă maximă de până la 7 ani de închisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloacele de transport.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată până când vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

1
0
0
2
5

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?