X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Dosarul fostului deputat român Cristian Rizea privind dobîndirea cetățeniei RM, trimis în judecată

31 mar. 2021,, 09:06   Societate
1892 0

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis spre examinare în judecată dosarul de învinuire a unui cetățean român, Cristian Rizea, care a primit cetățenia Republicii Moldova prin procedura de recunoaștere a cetățeniei, în anul 2017.

Însă, în cadrul acestei proceduri, în formularul completat, acesta a indicat date care nu corespund adevărului. Mai exact, învinuitul a declarat oficial că nu i-ar fi incidentă interdicția de acordare a cetățeniei Republicii Moldova. Totuși, la acel moment, învinuitul cunoștea cu certitudine faptul că era cercetat penal de autoritățile judiciare române și că avea statut de inculpat pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor, fapt care nu i-ar fi permis obținerea cetățeniei.

Prin urmare, procurorii PCCOCS au trimis în judecată dosarul de învinuire a acestuia pentru „declaraţia necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ competent în vederea producerii unor consecinţe juridice, pentru sine sau pentru o terţă persoană, atunci cînd, potrivit legii sau împrejurărilor, declaraţia serveşte pentru producerea acestor consecinţe.”

Trebuie menționat faptul că persoana nu-și recunoaște vina pentru cele imputate. Potrivit legii, infracțiunea de care este învinuit se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 47.500 MDL sau cu închisoare de pînă la 1 an cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 5 ani.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?