Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Dosarul finanțării ilegale a Partidului Șor: 24 de persoane au fost reținute

20 oct. 2022,, 17:06   Societate
2616 1

Oamenii legii, în urma perchezițiilor efectuate astăzi, 20 octombrie, la membrii și activiștii Partidului „ȘOR” din mai multe localități din țară, au depistat 20 de pungi negre, pe care erau înscrise numele unor raioane, în care se estimează că erau în total 3,5 milioane de lei.

Totodată în urma descinderilor, pînă în prezent au fost reținute 24 persoane, iar perchezițiile sînt în curs și la această oră, transmite replicamedia.md.

Potrivit șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, judecătorii au autorizat urmărirea vizuală, înregistrări de imagini și a convorbirilor. La fel, primirea și transmiterea sub control a banilor. Pe parcursul mai multor luni, în procesul de investigație au fost identificate mai multe persoane responsabile de distribuirea unor sume mari de bani, în numerar, pe întreg teritoriul Moldovei precum a fost identificate persoanele care au primit acel numerar.

În cadrul urmăririi penale, a fost documentată și plata în numerar către persoane care au fost transportate în capitală pentru a participa la protestele care au avut în fața sediilor instituțiilor statului.

Ieri seara, începînd cu ora 23:00, o echipă de trei procurori de la PA și mai mulți ofițeri CNA, SIS și ofițeri de la PA au efectuat urmăriri vizuale pentru a documenta distribuirea banilor de către persoanele suspectate de distribuirea în numerar în toată țara. La aproximativ ora 05:00 dimineața, o persoană a fost identificată cu o geantă care a părăsit orașul Chișinău și s-a deplasat spre nordul țării.


În jurul orei 07:00, persoana a fost reținută în flagrant în timp ce transmitea bani unui lider ale organizației teritoriale raionale al partidului ȘOR. În cursul zilei au fost efectuate 55 de percheziții la domicilii și mijloace de transport ale mai multor persoane suspectate, care în acest moment sunt în derulare.

„În total, estimăm că astăzi s-au ridicat aproximativ 3,5 milioane de lei în aceste pungi cu baniCa un exemplu, într-o pungă neagră cu cuvîntul Călărași, am găsit suma de peste 25.000 de lei. Sumele ridicate astăzi includ lei și dolari. Urmărirea penală a documentat aceeași metodă de distribuție a banilor și în săptămînile anterioare. Prin urmare, credem că această sumă de bani - 3,5 milioane de lei, reprezintă cheltuieli săptămînale”, a punctat Dragalin.

Urmărirea penală continuă. Veronica Dragalin a menționat că mîine PA va reveni cu detalii.



3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?