X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Dosarul blanchetelor pentru pașapoarte a ajuns în instanță

11 noi. 2022,, 21:33   Societate
2328 0

Procuratura Anticorupție informează despre acțiunile de urmărire penală recent efectuate de către procurorii anticorupție, în privința persoanelor publice din cadrul Agenției Servicii Publice în procesul de procurare a blanchetelor pentru pașapoarte, vizate într-o cauză penală de abuz în serviciu.

Astfel, în privința a nouă persoane, printre care un fost șef de instituție și angajați ai acesteia, urmărirea penală a fost terminată, iar cauza penală disjunsă în privința acestora a fost expediată cu rechizitoriu în instanța de judecată.

În privința a două din aceste persoane este aplicată măsura preventivă liberarea provizorie sub control judiciar, iar în privința a 7 persoane este aplicată măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara.

Prejudiciul cauzat în urma săvîrșirii infracțiunii constituie peste 817 milioane lei, în acest sens fiind aplicat sechestru pe 38 bunuri imobile.

Reamintim că, urmărirea penală pe acest caz, a fost pornită la 22 octombrie 2021, pe faptul abuzului de serviciu, săvîrșit din interes material (art.327 alin.(2) din Codul penal), de către factorii de decizie din cadrul ÎS „CRIS Registru” și ulterior Agenției Servicii Publice. Ulterior, la 05 aprilie 2022, Procuratura Anticorupție a mai pornit o cauză penală pe faptul abuzului de serviciu, săvîrșit în interesul unui grup criminal organizat (art.327 alin.(3) din Codul penal). Aceste cauze penale au fost conexate într-o procedură unică.


Totodată, avînd în vedere neprezentarea mai multor persoane citate anterior pentru a fi recunoscute și audiate în calitate de bănuiți/învinuiți, procurorii anticorupție au întreprins măsurile necesare prevăzute de legislație pentru asemenea proceduri.

În acest sens, procurorii anticorupție au înaintat demersuri în instanța de judecată, unde au solicitat aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv în contumacie, pe un termen de 30 zile, în privința unei persoane publice din cadrul Agenției Servicii Publice, precum și în privința a 3 reprezentanți ai mediului de afaceri care au fost beneficiarii efectivi a plăților achitate nejustificat, urmare a încheierii abuzive a unor acte juridice de către Agenția Servicii Publice, entitate succesoare a Î.S. „CRIS REGISTRU”.

Astfel, în rezultatul examinării demersurilor înaintate de către procurorii anticorupție, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana au emis mandate de arestare preventivă în privința celor patru persoane vizate supra, pe un termen de 30 zile.

Avînd în vedere caracterul transnațional al săvîrșirii infracțiunilor incriminate, în privința acestor persoane, dar și altor complici, urmărirea penală va continua în scopul administrării întregului probatoriu și tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate în comiterea acțiunilor infracționale.

Cauza penală este investigată de către Procuratura Anticorupție, SIS, SPIA și cu suportul CNA.

3
0
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?