Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Donație pentru Drochia: Niciun raion nu are o astfel de ambulanță

17 ian. 2022,, 22:03   Societate
1571 0

Spitalul Raional „Nicolae Testemițanu” din Drochia a primit o ambulanță de tip reanimobil, dar și echipament de protecție de zeci de mii de euro din partea autorităților locale din orașul Oberhausen, Germania. Ambulanța de model Mercedes-Benz este dotată cu utilaj performant, care permite acordarea ajutorului medical rapid și eficient.

„Ambulanța pe care am primit-o este una destul de performantă. Niciun raion din R. Moldova nu are la spitalul raional o astfel de ambulanță”, a declarat Alexei Vasilean, președintele r. Drochia.

Directorul spitalului din Drochia spune că noua autospecială le-a facilitat mult munca, mai ales în această perioadă grea de pandemie, transmite Noi.md cu referire la nordnews.md.

„Datorită faptului că am primit această ambulanță noi nu mai cheltuim bani pentru a transporta bolnavii la alte instituții medicale de stat sau private, pentru că noi permanent pentru bolnavii planici plăteam, transferam bani, dar acum noi avem transportul nostru, care 24/24 ne servește”, a spus Iurie Babin, director la Spitalul Raional Drochia.

Valoarea totală a donației germane este de 156 de mii de euro. Totodată, administrația orașului Oberhausen va transmite 225 de mii de măști de protecție care vor fi distribuie gratuit locuitorilor din Drochia.


„Noi de foarte mult timp am așteptat așa ceva, din considerente că întîlneam greutăți în momentul de transportare a pacienților instraspitalicesc, dintr-un spital în altul. Este o ambulanță modernă, nu știu dacă în republică mai sînt de acest model. Ele sînt dotate cu echipamentul pentru un reanimobil, cu care putem transporta pacienți în diferite stări de sănătate, stări acute, urgente”, a adăugat Oleg Marcu, șef în Secția Chirurgie.

„sîntem dotați cu de toate, specialiști avem, iar de mașină sîntem foarte bucuroși pentru că, pînă acum, cînd trebuia să trimitem un pacient la Bălți sau Chișinău, era foate greu, trebuia să facem chemare. Acum este mașina noastră”, a conchis Daria Andonii, asistentă superioară.

Acum nouă luni, primăria Oberhausen a donat spitalului din Drochia șapte aparate automate de ventilație, un analizator hematologic, trei electrocardiografe, dar și mai multe aparate de monitorizare a funcțiilor vitale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?