Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Doi moldoveni au ajuns să colaboreze cu Netflix

30 oct. 2020,, 09:10   Societate
6390 0

Cel mai popular documentar al momentului de pe Netflix, „The Social Dilemma”, a făcut valuri din primele momente ale lansării. Mai mulți foști angajați din corporații ca Google, Facebook, Pinterest sau Instagram povestesc în acest film despre părțile periculoase ale social media și cum afectează ele societatea noastră.

Un lucru mai puțin știut însă ete faptul că și doi moldoveni s-au implicat în realizarea acestui documentar. Lidia Scarlat, care este expertă în servicii creative, alături de ilustratorul Maxim Maevschi, au creat o scenă iconică pentru film, transmite diez.md.

„Eu am fost contactată de un studiou din Colorado (SUA), mi-au zis că ei caută un ilustrator care să poată să creeze vizualul, să creeze stilul pentru o anumită scenă dintr-un film și care să poată să creeze respectiv toate elementele de design. Eu am intrat în acest proces în calitate de producătoare, aveam grijă ca totul să fie livrat la timp, conform calității și în buget. Maxim Maevschi a fost ilustratorul care a desenat anumite elemente care au fost folosite la o anumită scenă”, a declarat Lidia Scarlat în cadrul podcastului „Mai departe” cu Artur Gurău.

Lidia, care este cunoscută publicului din Moldova ca și solistă în cadrul trupei Cuibul, a precizat și care este partea produsă de ea și Maxim pentru documentarul de pe Netflix. „Este vorba despre scena în care Tristan Harris povestește despre felul în care a scris o scrisoare, un manifesto către Google, scena respectivă, animată, este cam pe la începutul filmului”, mai spune tînăra.

Ascultați mai jos rezumatul podcastului „Mai departe” cu Artur Gurău, unde invitată este Lidia Scarlat

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?