Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Doi moldoveni accidentaţi în Rusia au fost aduşi acasă

1 sep. 2018,, 15:45   Societate
2514 0

În după amiaza zilei de 1 septembrie cei doi cetățeni accidentați în Federația Rusă au ajuns la Chișinău, relatează Noi.md.

Ofițeri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI au efectuat misiunea de repatriere a persoanelor, dar și de asistență medicală pe parcursul transportării.

În dimineața zilei de 1 septembrie cei doi cetățeni au fost așteptați pe peronul gării feroviare din Ocnița de către două ambulanțe SMURD, care i-au preluat pentru ai transporta în siguranță la Chișinău.

Potrivit IGSU prima persoană adusă de SMURD este un bărbat în vârstă de 47 de ani care a avut de suferit în urma tragicului accident din Kaluga, iar a doua persoană, de asemenea este un bărbat în vârstă de 44 de ani care a suportat un accident de muncă în același oraș.

La solicitarea rudelor, IGSU a transportat persoana la Chișinău pentru ca acesta să poată beneficia de îngrijiri calificate. Ambii bărbați au fost monitorizați pe parcursul drumului de la Ocnița la Chișinău de două echipaje SMURD.


Persoanele au fost transportate în două ambulanțe SMURD întrucât starea acestora este mai dificilă. Aceștia au fost preluați la Institutul de Medicină Urgentă de medici pentru îngrijiri ulterioare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?