Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Doi ”dealeri” au încercat să încendieze apartamentul unui ofițer SIS

21 iul. 2021,, 22:50   Societate
1058 0

Apartamentul unui ofițer al Serviciului de Informație și Securitate a fost ținta unor traficanți de droguri care au stropit ușa cu benzină și i-au incediat. Potrivit procurorilor, făptașii sînt suspectați că ar fi fost implicați în mai multe cazuri de incendiere intenționată și la comandă.

Sursele Deschide.MD, apropiate anchetei, ne-au comunicat că incidentul a avut loc acum aproximativ o săptămînă pe bulevardul Moscovei, din sectorul Rîșcani al capitalei. Indivizii, cu fețile acoperite, au sunat la interfonul blocului de locuințe și s-ar fi prezentat ca angajați ai unui prestator de servicii comunale. După ce unul dintre locatari le-a asigurat intrarea în scara blocului, aceștia s-au apropiat de ușa apartamentului unui angajat al Serviciului de Informații și Securitate, pe care au stropit-o cu benzină și au incendiat-o, iar ulterior au șters putina de la fața locului, într-o direcție necunoscută.

Din fericire, în apartament nu se afla nicio persoană, iar vecinii au alertat pompierii, dar și au luptat cu flăcările pînă la venirea acestora. Ofițerii Serviciului de Informație și Securitate, s-au sesizat imediat în acest caz și au demarat o anchetă, iar în baza unor măsuri speciale de ivestigații, dar și a imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, chiar dacă aceștia și-au camuflat fețile, suspecții au fost identificați și încătușați.

Aceștia s-au dovedit a fi doi indivizi, cu antecedente penale, vizați în mai multe anchete pentru jafuri și trafic de droguri, cunoscuți în lumea interlopă ca alias- „Belîi” (Albul) și alias „Sportsmen” (Sportivul). Totodată, în cadrul anchetei demarată de către autorități, cei doi ar fi implicați în cel puțin zece cazuri de incendieri la comandă pe teritoriul municipiului Chișinău.

În telefoanele acestora, organele de anchetă au depistat mai multe imagini video cu momentul în care aceștia au incendiat ușa apartamentului ofițerului SIS, dar și alte cazuri similare săvîrșite de cei doi.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?