Puterea stiri: 7333
Criza energetică stiri: 1084

Doi concubini, trimiși pe banca acuzaților pentru trafic de droguri în capitală

27 iun. 12:45   Societate
1892 0

Oamenii legii au anihilat activitatea unui grup infracțional care vindea în Chișinău droguri sintetice, cu valoarea pe piața neagră de circa 350.000 lei.

Cei doi sînt un bărbat cu vîrsta de 36 de ani și concubina acestuia cu vîrsta de 20 de ani. Aceștia vindeau în capitală droguri sintetice de tip PVP (denumite „sare”), prin intermediul unui magazin cu activitate pe internet. Bărbatul a fost reținut chiar în momentul în care plasa droguri în ascunzișuri pentru clienți, în sectorul Botanica. Ulterior, la domiciliul în care locuiau în chirie cu concubina sa, oamenii legii au ridicat peste jumătate de kilogram de droguri.

Aceștia au fost documentați și reținuți de către angajații Direcției antidrog și ofițerii Direcției generale urmărire penală din cadrul Poliției, sub conducerea PCCOCS. Ulterior, procurorii au solicitat și au obținut aplicarea arestului în privința celor doi.

Acum, urmărirea penală a fost terminată, iar în curînd dosarul urmează să fie trimis în judecată, timp în care aceștia se prevalează de prezumpția nevinovăției, potrivit legii.

Pentru fapta comisă, Codul penal prevede pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 7 la 15 ani închisoare.


Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre faptul că zborurile directe către Moscova au fost interzise?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав