Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Doi cetățeni străini, trimiși în judecată pentru trafic de influență

21 noi. 2018,, 09:51   Societate
2045 0

Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și transmiterea în instanța de judecată a unei cauzei penale în privința a 3 persoane, învinuite de trafic de influență, scrie noi.md cu referire la un comunicat al procuraturii.

În cadrul urmăririi penale a fost stabilit că, un student de origine israeliană de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testimiţeanu”, în vederea obținerii permisului de ședere pe teritoriul Republicii Moldova, document care i-ar fi permis continuarea studiilor, s-ar fi adresat concomitent mai multor persoane, pentru a-l ajuta să-i soluționeze problema.

Prin urmare, un cetățean străin a pretins și a primit de la student valută străină care nu i se cuvenea, în sumă de 3 100 euro, convenind de comun, că alte 900 euro îi vor fi transmise după ce va fi eliberat permisul de ședere. În schimbul banilor, învinuitul susținea că, prin intermediul unui mijlocitor, căruia i-a transmis suma de 1200 euro, va influența persoane publice din cadrul Biroului Migraţie şi Azil al Ministerului Afacerilor Interne, să perfecteze și să elibereze pe numele acestuia permis de ședere, pentru a-și putea continua studiile în cadrul Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie.

Concomitent, o altă persoană a estorcat de la tînăr 500 de euro pentru același „serviciu”. Realizînd că nu îi reușește, acesta i-a restituit banii.

De menționat că, învinuiții și-au recunoscut vina în săvîrșirea infracțiunii de trafic de influență, iar dacă vor fi găsiți vinovați ei riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 3000 la 4000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?