Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Doi cetățeni ai Azerbaidjanului – condamnați la închisoare pentru șantaj

8 aug. 2022,, 14:45   Societate
2372 0

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul Nord, a demonstrat în fața Judecătoriei Bălți vinovăția a doi cetățeni ai Azerbaidjanului, care au pretins de la un alt azer din Bălți suma de 10.000 euro, în vara lui 2021.


Prin urmare, instanța de judecată i-a condamnat pe cei doi la pedeapsa cu opt ani închisoare. Suplimentar, la solicitarea procurorilor PCCOCS, judecătorul a dispus achitarea de către fiecare din ei a amenzii de 100.000 lei. Acum, aceștia sînt în arest preventiv, pînă la devenirea definitivă a sentinței, timp în care aceștia se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii. După ispășirea pedepsei, cei doi vor fi expulzați din Moldova în Azerbaidjan.



După cum anunțau procurorii PCCOCS în iulie 2021, organizatorul șantajului este un deținut azer, cu vîrsta de 39 de ani, deținut în arest preventiv pentru omor și jaf. Acesta și-a contactat un amic din localitatea de baștină din Azerbaidjan, cu vîrsta de 34 de ani, căruia i-a solicitat să obțină prin diferite amenințări de la un dentist azer din Bălți suma de 10.000 euro. Banii erau solicitați cu titlu de recompensă pentru detenția azerului cu rol de organizator al acestei infracțiuni.

În acest scop, executorul șantajului l-a amenințat pe dentistul cu vîrsta de 60 de ani cu incendierea cabinetului medical, precum și că-i va trage „un glonte în picior.” Pentru ca să facă față solicitării ilegale, dentistul a cerut un credit bancar, care însă i-a fost refuzat. Ulterior, fiica acestuia a sesizat oamenii legii, care i-au pus victimei la dispoziție o parte din banii ceruți de inculpați, care erau marcați în scopul probării infracțiunii și tragerii lor la răspundere. În total, executorul a obținut de la victimă prin șantaj suma de 60.000 lei, în trei tranșe.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?