Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Doi angajați ai Gărzii forestiere, reținuți pentru trafic de influență

7 iul. 2020,, 17:00   Societate
2356 0

Un inspector și un pădurar, ce aparțin Întreprinderii pentru silvicultură din Soroca, au fost reținuti, în aceasta dimineață, de ofițerii Direcției generale teritoriale Nord a CNA și procurorii anticorupție.

Cei doi sînt bănuiți că ar fi pretins mită de la un bărbat, sub pretextul ca îl pot ajuta să scape de pedeapsă pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate.

Potrivit denunțătorului, angajații Gărzii forestiere din Soroca ar fi susținut că au influență asupra unor polițiști, dar și asupra unor responsabili din sistemul judecătoresc și că i-ar putea determina pe aceștia să-l scutească de răspundere pentru constatarea lui în stare de ebrietate alcoolică la volan. Pentru serviciile lor, bănuiții i-ar fi cerut 1400 de euro - bani pe care denunțătorul i-a transmis celor doi.

Pe cazul dat a fost inițiată o urmărire penală pentru trafic de influență, iar dacă vor fi găsiți vinovați, ambii riscă o pedeapsă sub formă de amendă penală sau detenție pe un termen de pînă la 6 ani.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată pînă la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.


Oficiul Nord al Procuraturii anticorupție conduce urmărirea penală în acest caz.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?