Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Dodon spune că indemnizația de 39 mii lei o va dona unei familii cu opt copii

27 noi. 2020,, 09:42   Societate
5734 3

Președintele Igor Dodon a declarat că își va dona indemnizația, care i se cuvine conform legii la încheierea mandatului, unei familii cu opt copii. Șeful statului a menționat, în cadrul emisiunii tradiționale de vineri, că este vorba despre o indemnizație de 39 de mii de lei.

”Evident că eu nu voi lua această indemnizație. Am decis ca această indemnizație să o transmit, am mai multe solicitări, familiei Marin și Irina Cij, cu 8 copii. De aceea, indemnizația pe care președintele țării trebuie să o primească la sfîrșit de mandat, conform legii, va fi acordată acestei familii, așa cum am făcut-o de mai multe ori și am ajutat multe familii cînd am avut posibilitatea”, a declarat Dodon.

Șeful statului a menționat că deși în acest an în buget este prevăzută suma de 560 de mii de lei pentru acordarea indemnizațiilor pentru echipa prezidențială la încheierea mandatului, președintele țării și consilierii săi vor ridica doar 247 de mii de lei din banii alocați. Restul de 312 mii de lei vor rămîne în bugetul țării.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?