X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Dodon s-a informat despre lucrările de construcție a stadionului din Comrat

21 ian. 2020,, 15:25   Societate
3665 1

În vara acestui an, la Comrat, urmează să fie inaugurat un stadion de fotbal. Președintele țării, Igor Dodon, s-a informat astăzi, 21 ianuarie, în cadrul vizitei sale în UTA Găgăuz-Yeri, despre cum se desfășoară lucrările de construcție a stadionului.

Potrivit șefului statului, inaugurarea stadionului este preconizată pentru vara acestui an. Stadionul va avea o capacitate de 5 mii de spectatori, iar sala de sport care se construiește în imediata vecinătate – circa 120 de persoane.

Decizia cu privire la edificarea acestui obiect a fost luată în cadrul vizitei oficiale a președintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan, în țara noastră, în luna octombrie 2018.

Complexul sportiv este construit de către partenerii turci și aproape o jumătate din lucrări sînt finisate. Volumul sumar al investițiilor constituie aproximativ 7 milioane de euro.

Șeful statului le-a mulțumit prietenilor noștri turci pentru sprijinul acordat în realizarea numeroaselor proiecte în Republica Moldova și în special în Găgăuzia.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?