COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Dodon: "Nu există recompensă mai prețioasă în viață decît zîmbetul cald al copiilor"

Dodon: "Nu există recompensă mai prețioasă în viață decît zîmbetul cald al copiilor"

De Ziua internațională a ocrotirii copilului, președintele Igor Dodon a transmis un mesaj de felicitare părinților și copiilor din Moldova.

El a îndemnat întreaga societate să depună eforturi pentru ca cei 670 de mii de copii din Moldova să crească ;i să se dezvolte în siguranță.

"Deși îi omagiem pe cei mai mici cetățeni ai Republicii Moldova, mesajul zilei este dedicat maturilor, tuturor celor care au obligația de a asigura protecția și bunele condiții de creștere și afirmare a copiilor. Familia, factorii decidenți, întreaga comunitate poartă responsabilitate în egală măsură pentru „calitatea” generației noi, pentru fericirea zilnică a personalității în devenire. Astfel, instituțiile statului depun eforturi conjugate în vederea creării climatului favorabil pentru dezvoltarea celor circa 670 mii de copii din Republica Moldova, dorința mea sinceră fiind ca cei ce ne calcă pe urme să moștenească o societate pașnică, democratică, promotoare a valorilor general umane și naționale.

Dragi concetățeni,

Vă transmit cordiale felicitări cu prilejul deosebit al Zilei internaționale a ocrotirii copilului. Am toată convingerea că nu există recompensă mai prețioasă în viață decât zâmbetul cald al copiilor, chipul senin și succesele aducătoare de bucurie inocentă. Să-i învățăm rostul binelui, adevărului și al frumosului, să-i ridicăm în zbor și să le dăruim aripi, contribuind astfel la făurirea unui viitor luminos și prosper al țării. Păstrați copilăria în suflet, pentru a vă alimenta inimile cu iubire, bunătate și puritate.


Scumpi copii ai Moldovei!

Sărbătoarea din acest an nu va însemna întruniri colective, concursuri și concerte cu mulți participanți, înghețată și dulciuri oferite generos în plină stradă, însă va purta aceeași încărcătură simbolică, aceeași atenție și afecțiune din partea oamenilor pentru care sunteți centrul universului. Cu siguranța că lucrurile vor reveni la normalitate, Vă urez La mulți ani cu soare, zâmbet și culoare!", se arată în mesajul președintelui.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load