COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Dodon: În acest an pentru moldovenii din Rusia ar mai putea fi o amnistie

Dodon: În acest an pentru moldovenii din Rusia ar mai putea fi o amnistie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, va încerca să negocieze cu autoritățile Federației Ruse ca în acest an pentru moldovenii din Rusia să mai existe o amnistie migrațională.

Despre aceasta șeful statului a declarat în cadrul următoarei ediții a platformei "Președintele răspunde", menționînd că în acest sens el primește multe întrebări și rugăminți.

El a amintit că din 2017 pînă în prezent au fost deja 3 sau 4 etape de amnistie, cînd cetățenilor țării noastre în Rusia le erau iertate încălcările regimului migrațional.


"Mai putem face o astfel de încercare? Voi încerca din nou în acest an să negociez cu Federația Rusă, dar dacă facem acest pas, eu cer cetățenilor să profite de această amnistie. Anul trecut am dat posibilitatea tuturor să vină acasă, să "șteargă" toate încălcările. Dar au profitat de aceaste cîteva zeci de mii, iar acolo sînt 500-600 de mii de cetățeni de-ai noștri. De aceea eu voi încerca să negociez în a doua jumătate a acestui an și vă îndemn să profitați de această amnistie. Mai înainte voi nu credeați, dar ați văzut că totul funcționează. Prin urmare, în acest an, voi încerca, de asemenea, să existe amnistie", a spus el.

Amintim că amnistia pentru cetățenii RM din Rusia a devenit posibilă datorită înțelegerilor personale ale lui Igor Dodon cu Vladimir Putin.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load