X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Dodon a convocat o ședință operativă în legătură cu incidentul de pe aeroport

3 oct. 2019,, 10:30   Societate
2969 0

În legătură cu multiplele incidente ce au avut loc în ultima perioadă în sectorul aviației civile, șeful statului, Igor Dodon, a convocat o ședință operativă cu factori de decizie din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informații și Securitate, Autorității Aeronautice Civile, companiei ”MoldATSA”, Aeroportului Internațional Chișinău.

Responsabilii au raportat despre situația curentă în domeniul asigurării securității aeronautice, precum și problemele cu care se confruntă în procesul dat.

„Am examinat incidentul periculos care s-a produs pe 30 septembrie curent, pe Aeroportul Internațional Chișinău, cu implicarea aeronavei companiei aeriene Fly One. Reieșind din faptul că asemenea incidente au un impact negativ asupra siguranței pasagerilor, am dispus efectuarea unui control interinstituțional în vederea elaborării unui plan de măsuri eficiente pentru evitarea unor situații similare pe viitor, cu atragerea după necesitate a experților internaționali”, a declarat Dodon.

Totodată, președintele țării a solicitat Secretarului Consiliului Suprem de Securitate să ia la control strict acțiunile ce vor fi întreprinse în domeniul asigurării securității aeronautice, cu raportarea periodică membrilor Consiliului Suprem de Securitate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?