COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Documentul, care prevede suport financiar pentru bugetarii infectați de COVID-19, publicat în MO

Documentul, care prevede suport financiar pentru bugetarii infectați de COVID-19, publicat în MO

Lucrătorii medicali și angajații structurilor bugetare implicate în supravegherea, controlul și tratamentul infecției COVID- 19 vor primi un spor lunar de compensare pentru munca prestată în condiții de risc sporit pentru sănătate în mărime de pînă la un salariu de bază.

Legea a fost publicată astăzi, 26 mai, în Monitorul Oficial.

Astfel, pe perioada stării de urgență în sănătate publică, un spor lunar în mărime de pînă la un salariu de bază va fi alocat personalului Agenției Naționale de Sănătate Publică, instituțiilor medicale din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Administrației Naționale a Penitenciarelor. De asemenea, un spor lunar de compensare în mărime de pînă la 50% din salariul de bază va fi achitat personalului din centrele de plasament temporar pentru persoanele vîrstnice și cu dizabilități (copii, adulți) din gestiunea Agenției Naționale Asistență Socială.

Mărimea concretă a sporului se stabilește de către conducătorul instituției, în funcție de aportul și profesionalismul angajatului, proporțional timpului efectiv lucrat. Sporul de compensare pentru munca prestată în condiții de risc sporit pentru sănătate constituie parte a salariului și se include în calculul salariului mediu.


Potrivit aceleiași legi, pe perioada stării de urgență în sănătate publică va fi alocată o indemnizație unică în mărime de 16 000 lei angajaților infectați cu COVID-19 din Agenția Națională de Sănătate Publică, instituțiile medicale din Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării, Administrația Națională a Penitenciarelor, instituțiile medico-sanitare publice spitalicești, de asistență medicală urgentă prespitalicească, de asistență medicală primară care în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu s-au infectat cu COVID-19.

Indemnizația unică se alocă din Fondul de intervenție al Guvernului și este scutită de impozitul pe venit, contribuția de asigurări sociale de stat obligatorii, contribuția individuală de asigurări sociale de stat obligatorii și primele de asigurări obligatorii de asistență medicală.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load