Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Din ce se compun veniturile populației Moldovei

18 iun. 2018,, 18:10   Societate
3474 0

Veniturile disponibile ale populației Moldovei în primul trimestru al anului 2018 au constituit în medie 2353 de lei lunar de persoană, cu 10,3% mai mult decît în aceeași perioadă a anului trecut, notează Noi.md.

Potrivit Biroului Național de Statistică (BNS), în termeni reali (cu ajustarea la indicele prețurilor de consum) veniturile populației au înregistrat o creștere de 4,8%.

Datele BNS mai relevă că veniturile salariale reprezintă cea mai importantă sursă de cîștig, 40,8% din veniturile totale disponibile, contribuţia acestora fiind în creștere față de trimestrul I 2017 cu 0,6 puncte procentuale.

La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor au contribuit, de asemenea, prestațiile sociale în proporție de 23,9%, precum și veniturile obținute din activitățile pe cont propriu, 13,2% din veniturile populației, inclusiv 7,9% sînt veniturile din activitatea individuală agricolă, iar 5,3% - cele din activitatea individuală non-agricolă. O pondere importantă dețin transferurile bănești din afara țării, contribuția acestora fiind de 17,5% din total venituri.

În funcție de mediul de reşedinţă, se constată că veniturile populaţiei din mediul urban au fost în medie cu 897,5 lei sau de 1,5 ori mai mari comparativ cu veniturile populaţiei din mediul rural. Sursa principală de venit a populaţiei din mediul urban este activitatea salarială, care reprezintă 51,5% din total venituri și prestațiile sociale – 22,7%.


Pentru gospodăriile din mediul rural, cea mai importantă sursă de venit la fel este activitatea salarială – 28,8% din total venituri, dar contribuția acesteia este cu 22,7 puncte procentuale mai mică decît cea din mediul urban. Totodată, veniturile obţinute din activitatea individual agricolă au asigurat 15,6% din totalul veniturilor disponibile, față de 1,1% în mediul urban.

Populaţia rurală în comparaţie cu cea urbană este dependentă într-o proporţie mai mare de transferurile din afara țării, ponderea acestora fiind de 23,0% față de 12,6% în cazul populației din mediul urban. În afară de aceasta, pentru populaţia rurală este caracteristică o pondere mai mare şi a prestaţiilor sociale, contribuţia acestora fiind de 25,3%, comparativ cu 22,7% în mediul urban.

În structura veniturilor disponibile ale populației predominante sînt veniturile bănești – 90,8%, iar celor în natură le revine 9,2%. În termeni absoluţi, valoarea veniturilor bănești a însumat 2137 de lei lunar în medie pe o persoană, iar cele în natură – 216 lei. Veniturile băneşti constituie 96,4% din veniturile populaţiei din mediul urban, iar în mediul rural ponderea acestora este de 84,5%.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?