Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Diacov, enervat la culme. Ce l-a supărat pe democrat

28 iul. 2022,, 15:30   Societate
4535 0

„Зако**бали уже – alertà cu bombà și stare de urgență!”, astfel a reacționat președintele de onoare al Partidului Democrat din Moldova (PD), Dumitru Diacov, la valul de alerte false cu bomba și solicitarea de ieri a Guvernului privind prelungirea stării de urgență scrie unimedia.info

Ultima alertă cu bomba a fost înregistrată aseară, la Aeroportul Internațional Chișinău.

Peste 50 de alerte false cu bombă au fost înregistrate în această lună, la Aeroportul Internațional Chișinău, Primăria Chișinău, judecătorii, precum și la alte instituții din țară, dar și la unele centre comerciale. În acest context, la 15 iulie, grupul de investigație format de Procurorul General, in care fac parte ofițeri de investigație ai INI și ofițeri ai SIS, sub conducerea PCCOCS, s-a întrunit în ședință. În cadrul acesteia, au fost raportate informațiile obținute precum și au fost stabilite următoarele acțiuni de investigație. Totodată, PCCOCS a anunțat că pe dosar sunt mai muți suspecți – atât din țară, cât și peste hotare.

Guvernul a propus ieri, prelungirea stării de urgență cu încă 60 de zile, în contextul războiului din Ucraina. Solicitarea urmează a fi aprobată de Parlament.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?