Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Dezinfectanți, măști și mănuși fără acte, găsite de polițiști

24 mar. 2020,, 15:14   Societate
2300 0

Ofițerii Direcției investigare a fraudelor economice din cadrul Inspectoratului național de investigație, au documentat cinci cazuri de activitate ilicită, privind producerea și comercializarea măștilor medicinale și a gelurilor antiseptice, utilizate pentru combaterea infecţiei de tip COVID-19.

Polițiștii au găsit 4 931 de recipiente cu soluții cutanate, în sumă de peste 195 mii de lei, 4 850 de măști medicinale de protecție, în valoare de 50 mii de lei și 100 de perechi de mănuși medicinale, învaloare de 375 lei.

Pe aceste cazuri au fost întocmite procese verbale contravenționale, care urmează a fi expediate în judecată pentru examinare și decidere asupra corpurilor delicte.

De asemenea, ofițerii de investigații au documentat activitatea frauduloasă a unei întreprinderi, specializată în fabricarea și comercializarea soluțiilor destinate construcțiilor, precum grund, clei, dispersie PVA, adeziv silicat, sticlă sodică.

Agentul economic a produs ilegal o soluție pe care o comercializează drept dezinfectant cu denumirea ”Dezigel, gel anti-COVID 19/20”, ambalată în butelii de plastic destinate cleiurilor cu volum de 5 și 0,25 litri.


În urma acțiunilor întreprinse, polițiștii au ridicat marfa (dezinfectant) în valoare de peste 191 mii lei.

La fața locului a fost sesizat Centrul de Sănătate Publică Chișinău, care a constatat activitatea de producere în condiții antisanitare, în lipsa actelor permisive care reglementează producerea substanțelor biocide.

Agentul economic riscă proces contravențional sau penal.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?