X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Deținuții din două penitenciare din Bender pot vota la prezidențiale

1 noi. 2020,, 12:59   Societate
2735 0

Pentru prima oară, la alegerea președintelui Republicii Moldova participă deținuții din două penitenciare din stînga Nistrului. Este vorba despre închisorile Nr. 8 și nr.12 din Bender. Anunțul a fost făcut pe 1 noiembrie de Comisia Electorală Centrală (CEC).

Potrivit CEC, reprezentanții biroului electoral din Varnița au mers astăzi la Bender, pentru a le oferi ocazia celor 223 de deținuți și angajați ai penitenciarelor să participe la alegerea viitorului președinte, scrie newsmaker.md.

Președintele CEC Dorin Cimil a precizat că pînă la ora 12:00 au votat peste 6000 de locuitori ai Transnistriei. De asemenea, în Transnistria, cu ajutorul urnei mobile vor vota 128 de beneficiari ai centrului din Cocieri pentru persoane vîrstnice și cele cu necesități speciale.

Amintim că pe 1 noiembrie în Republica Moldova se desfășoară alegerile prezidențiale. În listele electorale sînt incluși 2,8 milioane de cetățeni cu drept de vot. Pentru validarea scrutinului este necesar să participe nu mai puțin de 1/3 din alegători, adică circa 1 mln de oameni. Pentru alegătorii din stînga Nistrului au fost deschide 42 de secții de votare.

Alegătorii pot vota pentru unul dintre cei 8 candidați înscriși în cursa electorală: Renato Usatîi, Andrei Năstase, Tudor Deliu, Igor Dodon, Violeta Ivanov, Maia Sandu, Octavian Țîcu și Dorin Chirtoacă.


Pînă la ora 12:00 prezența la vot în secțiile de votare din țară și din diaspora constituie peste 500 de mii de persoane.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?