TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

MAI multeminimizează

Despre secretele unei dicții perfecte, cu Vera Nastasiu

„Papucarul, papucărește papucii papucăresei, papucăreasa nu papucărește papucii papucarului”.

Bine v-am găsit! E bine știut că o dicție bună se obține prin exerciții specifice alături de un antrenor bun.

O dicție bună îți poate oferi foarte multe beneficii, mai ales atunci cînd ai o profesie care implică multă comunicare.

În ediţia de astăzi a proiectului „Omul şi Profesia” vă invit să o cunoaștem pe Vera Nastasiu, jurnalistă și antrenoare de dicție, care a pus bazele propriei afaceri, prin care își propune să învețe oamenii să vorbească frumos și corect.

Cum și de ce a ales acest domeniu, cine are nevoie de lecții, dar și de cîți bani e nevoie pentru un curs de dicție, aflați în ediția de astăzi.


-Vera, te salut, îți mulțumesc că ne-ai primit în sala ta de curs și ai acceptat să ne povestește lucruri interesante ce ține de meseria ta.

- Cu mare drag și oricând.

- Pentru început, aș vrea să ne oferi detalii din spatele profesiei de antrenor de dicție. Ce presupune aceasta și cît de greu este să lucrezi în acest domeniu?

-Sînt antrenoare de dicție de șapte ani în Republica Moldova. Eu, de fapt, mi-am dorit dintotdeauna să fiu un om al literelor. Atunci cînd copiii sînt întrebați ce vor să devină cînd vor crește, o mare majoritate răspund ceea ce în tinerețea lor nu mai devine realitate. În cazul meu lucrurile au stat un pic diferit. Este varianta clasică a fetiței care visează să devină jurnalistă după care se îndrăgostește de poezie și vrea să devină profesoară. Eu am reușit să le îmbrățișez armonios pînă la 35 de ani pe ambele. Nu mi-am dorit niciodată să devin altceva decît un om care îi ajută pe alți oameni să exceleze.

Și cît de greu este, cred că fiecare din voi ar putea să răspundă la întrebarea cum e să lucrezi cu alți oameni. Asta este, de fapt, cea mai grea meserie din lume.

- Tu ai o experiență bogată în domeniul jurnalismului. Ce te-a determinat să închei acest capitol și să începi o nouă etapă?

- În primul rînd, faptul că am fost angajată oficial de Programul Națiunilor Unite în Republica Moldova în calitate de antrenoare de dicție și discurs public pentru toate femeile deputat din Parlamentul Republicii Moldova. Evident, nu puteam să am ziua un training cu unul dintre deputați, iar seara într-o emisiune televizată să mă întîlnesc cu el sau cu ea și să folosesc anumite tehnici pe care eu le aveam în treningurile mele pentru a-l face să vorbească într-o emisiune TV. Am considerat că este incorect din partea mea și m-am retras din această meserie din acest considerent.

Am găsit aici o albie în care am început să mă simt tot mai bine și am înțeles că sînt mult mai utila aici decît în televiziune. Și acesta a fost unul dintre motivele care m-au determinat să mă retrag din televiziune.

- Aș vrea să ne întoarcem în timp și să ne povestești despre copilăria ta, despre ce doreai să devii cînd vei fi mare.

- Eu aveam o prietenă foarte bună cînd eram micuță și copilăria mea nu a însemnat lapte și miere, poate așa cum vă imaginați. Eu am locuit la țară pînă la vîrsta de 16-17 ani cu munci agricole, cu păscut de boboci, cu toate activitățile caracteristice unor copii care trăiesc la țară, cu jucat în stradă pînă noaptea tîrziu, cu foarte multe activități din astea care ne-au consumat la maximum, pînă venea mama și ne căuta să mergem acasă. Dar, da, ne doream ambele să devenim jurnaliste. Îmi amintesc și acum că urcam pe o buturugă, luam tot felul de bețe pe care le găseam și imitam că ar fi niște microfoane și pur și simplu ne apucam să prezentăm știrile. Ea s-a lăsat, la mine virusul a ținut mulți ani și am început să fiu îndrăgostită de TVR, de Cosmin Prelipceanu, de Monica Ghiurcu, ei au fost idolii mei din acea vreme. Imitam absolut tot ce făceau ei. Găseam un ziar, învățăm pe de rost tot ceea ce era acolo, mă așezam în fața oglinzii, de pe vremea aceea îmi strîngeam părul așa la spate, și prezentam tot ceea ce era scris în ziar. Și nici nu mai conta ce trebuia să zic, era important că trebuie să zic și atît.

Am dorit să fiu jurnalistă și asta s-a întîmplat. La vîrsta de 14 ani, aproape 15, mi s-a oferit ocazia să prezint știrile la un post local de televiziune de la Nisporeni, de acolo de unde sînt eu originară. Cred că euforia aia n-am s-o uit niciodată, era o stare de efervescență în care conta foarte mult că mă vede mama, pentru mine era ceva la superlativ. Scriam poezii pe vremea aia la Gazeta de vest, lucram la Albasat TV și eram unul dintre oamenii care crezuse că îl apucase pe Dumnezeu de picioare fără să bănuiesc cît de multă muncă trebuia să depun din acel punct pînă aici.

Nu mi-am imaginat niciodată. Dacă cineva mi-ar fi arătat măcar cu un ochi cîtă muncă trebuie să depui pînă aici, m-aș fi gîndit mult dacă vreau să fac această meserie. Dar mă bucur că nu am știut, că în felul acesta am luat lucrurile pas cu pas și am ajuns aici să fiu unul dintre oamenii acreditați de Autoritatea Națională de Calificări de la București pe dicție și discurs public, să pot să am o licență în științele educației, două masterate în comunicare și PR la SNSPA București, altul în științe politice la Academia de Administrare Publică și acum un doctorat în abordarea educo-dinamică a inteligibilității vorbirii elevilor la teoria generală a educației. Deci, sînt aproape 26 de ani de cînd sînt în școală și învăț.

-Și mereu tinzi spre ceva mai mult...

- Un om care nu învață - a îmbătrînit deja, or eu nu vreau să ajung acolo și vreau să amîn momentul cît pot de mult.

- Cine sînt persoanele care pot veni al cursurile tale și de cît timp este nevoie ca un om să ajungă la rezultatul dorit?

- Contează foarte mult dorința pe care o au oamenii și scopul pe care și-l propun ei. Există părinți care vin și ne întreabă dacă putem ajuta un copil să scape de un defect de vorbire. Bineînțeles, acesta este unul dintre obiectivele pe care le am eu în această sală de curs - să îi ajut pe oameni să scape de anumite dificultăți de comunicare, de niște defecte de vorbire, niște dificultăți de articulare pentru anumite sunete. În mare parte, aceștia sînt copiii care au împlinit vîrsta de cinci-șase anișori pînă la infinit, există și oameni care au vîrsta de 60 - 67 de ani care vin în această sală și se antrenează împreună cu mine. Deci, nu există o limită de vîrstă, cerul poate avea limită sau nici ăla nu e.

-Ai antrenat multe nume cunoscute și vreau să te întreb cine a pășit și încă mai pășește pragul școlii tale?

- Este o mare curiozitate pentru opinia publică ce oamenii instruiește Vera Nastasiu? Cine sînt aceste persoane? De ce au ele nevoie? De ce pînă la ea nu s-au instruit? Începînd de la președinții parlamentului sau premierii acestei țări, deputați din Parlamentul Republicii Moldova sau reprezentanții principalelor partide de guvernămînt din Republica Moldova. Reprezentanți ai Comisiei Electorale Centrale, reprezentanți ai Curții de Conturi, reprezentanți ai Curții Constituționale, vicepremierii din această țară. Da, mulți dintre ei sînt încă cursanții mei.

-Cu cine este cel mai greu de lucrat?

-Cu oamenii care nu au timp în agendă, cu oamenii care își imaginează că dacă vor veni la aceste lecții și vor face exact ce le spune Vera, atunci din acel moment vor fi extraordinar de buni. 70% din conținut fac cu mine, 30% trebuie să facă acasă.

-Cu ce sfaturi ai veni către cei care doresc să-și îmbunătățească dicția?

-În primul rînd, să conștientizeze dacă au o anumită dificultate. Să-și dorească cu adevărat să o depășească și să-și pună ca scop un anumit timp. Merg la un curs de dicție, dar îl țin un an, doi, trei…. Să-ți pui niște limite și să știi exact ce așteptări ai de la tine, pentru că atunci se vor monta toate resursele și toată energia din interiorul tău pentru ca tu să duci pînă la capăt acel proces.

În primul rînd, sfatul meu cel mai de preț pentru cei care ajung aici este să știe că noi ne ocupăm de îmbogățirea vocabularului. Un om începe să aibă starea asta de timorare, emotivitate din cauza faptului că nu poate să-și găsească cuvintele potrivite pentru o exprimare elocventă, fluentă, pulsivă, expresivă. Există mulți oameni care au probleme legate de voce, multora nu le place vocea lor și atunci caută tot felul de modulații, alții vorbesc foarte mult într-un registru de cap. Fiind oameni publici sau persoane publice, ei au nevoie de un registru diafragmatic. Există de foarte multe ori niște complexe la nivel psiho-emoțional mai mult decît la nivel de aparat fonator pe care oamenii trebuie să îl conștientizeze și să le depășească. Există oameni care nu au nevoie de acest curs inițial, au nevoie de un psihoterapeut, de un profesor de limbă și literatură, apoi de un curs de dicție și discurs public. Este important să știi de unde iei datele problemei pentru ca într-adevăr să poți face față acelei dificultăți pe care o ai să o poți depăși cît mai repede.

Sfatul meu cel mai de preț pentru oamenii care își doresc acest curs de dezvoltare a abilităților de comunicare este să poată să înțeleagă că acest curs nu este despre limbă, ca organ, acest curs este despre creier. Dacă el înțelege ce trebuie să facă, limba va reproduce, pentru că limba nu are memorie în comparație cu inima care are reflexul de a abate. Limba este cel mai leneș organ pe care noi îl avem, pentru că dacă creierul aude în fiecare zi “și vrei”, “și fași”, “și cu tine”, limba nu poate pronunța altfel. Va fi în continuare cu acel dialect. Iată de ce procesele noastre pe care le lucrăm la acest curs de dicție: discurs public, imagine publică, comunicare, stabilirea unor tehnici care să-l facă pe om să se simtă comod în fața unei audiențe, sînt particulare. Nu le putem generaliza, nu le putem pune în aceeași oală pentru că sînt diferite, oamenii sînt diferiți. Poate că ei nu vor reține tot ceea ce le-ai spus, dar cu siguranță nu vor uită felul în care tu i-ai făcut să se simtă în momentul în care ai vorbit. Acest curs te învață să-ți gestionezi emoțiile, să-ți placă să vorbești în fața unei audiențe, să poți să fii coerent, să scapi de anumite dificultăți de articulare, bîlbe și să ajungi la performanța care să-ți permită să te afli în fața oamenilor și să le oferi valoare prin modul în care comunici.

- Vera, îți mulțumesc mult pentru timpul acordat și că ne-ai primit la tine aici, în sala de curs, și ne-ai oferit detalii atît de interesante din spatele meseriei tale.

-Și eu vă mulțumesc mult! Vă urez succes în tot ceea ce faceți și invitați pe măsură.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


MAI multe

Sondaj Toate

load