X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3995

Deși se află în carantină, la Soroca au fost testați pozitiv încă 13 persoane

17 apr. 2020,, 07:30   Societate
6787 0

Soroca este una dintre cele 5 localități în care a fost instituit regimul de carantină. Deși timp de cîteva zile cazurile de Covid-19 erau tot mai puține, ieri la Soroca au fost înregistrate alte 13 cazuri, astfel bilanțul ajungînd la 217, scrie unimedia.info

Se menține pe locul doi, cea mai afectată regiune fiind în continuare orașul Chișinău cu peste 600 de cazuri, confirmate pînă astăzi.

”Din păcate la Soroca continuă să se răspîndească această epidemie. Deși cîteva zile am avut zero sau chiar un caz. Astăzi avem 13 cazuri, deci regimul de carantină trebuie de menținut în continuare”, a menționat premierul Chicu, după ședința Centrului Unic de Comandă.

Amintim că pe 31 martie CSE a decis să instuie carantină într-un sat și două orașe, printre care și Soroca.

Ieri, au fost prelucrate 640 de probe de laborator, dintre care 105 sînt pozitive. Astfel, bilanțul total se ridică la 2019 persoane infectate. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate la Chișinău-21, regiunea transnistreană - 16 cazuri, Soroca – 13.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?