Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Autorul unui renumit desen animat este moldovean (FOTO)

11 apr. 2018,, 18:02   Societate
11941 7

Conaționalul nostru Andrei Dobrunov, care este animator în Rusia, a participat la crearea celebrului desen animat de producție rusă „Mașa și Ursul".

Acesta a fost chiar autorul și producătorul primelor ediții ale serialului animat.

Andrei Dobrunov s-a născut în Republica Moldova într-o familie de muzicieni. Tatăl - dirijorul la teatru, mama - inginer de sunet la televiziune. Părinții au dorit ca Andrei să aibă o carieră de pianist. Cu toate acestea, în schimbul studiilor la pian, el a ales pictura. După ce părinții i-au găsit sub pat un morman imens de desene, au decis să lase copilul să se realizeze în artele vizuale.

Astfel, Andrei Dobrunov a studiat la școala de artă. Apoi a intrat la colegiul de artă din Chișinău, la secția de pictură, pe care a absolvit-o în 1982. Din 1985-1990 a studiat la Universitatea de Arte din Moldova, la Facultatea de „interior și echipamente."

După absolvire a lucrat în editurile de la Moscova ca ilustrator. Este autor de dicționare de specialitate ale limbii engleze pentru copii. A scris mai multe povești pe care le-a și ilustrat.

Din 1996-1997 a lucrat ca director artistic la studioul „Klassika". În 1997-1998, el a fost director artistic la studioul „F.A.F".

Apoi, pînă în 2000 a lucrat ca ilustrator la editura „Reader Digest". Din 1998-2014 a fost director general al studioului „Solnecinîi dom-DM" („Casa solară -DM"). El a fost producătorul și managerul de proiect al desenului animat „Kneazul Vladimir", care a avut încasări de 5,4 milioane de dolari, devenind una dintre cele mai mari încasări din Rusia din toate timpurile.

Andrei Dobrunov a participat la crearea studioului „Animakkord". El a fost unul dintre producătorii primelor șapte ediții ale serialului animat „Mașa și Ursul", creat de acest studiou.

În martie 2014 a fost numit director general al celui mai important studio de animație din Rusia - „Soyuzmultfilm", funcție pe care a deținut-o pînă în 2016.

În prezent, Andrei Dobrunov pregătește să lanseze filmul de animație de lungmetraj "Suvorov". Acțiune istorică este creată folosind tehnologia „Motion capture" (captare de mișcare), ceea ce permite de a face expresii faciale și mișcare a personajelor foarte realiste. Producătorul spune că acest desen animat va avea cel mai mare buget din istoria Rusiei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?