Saharna este un sat din cadrul comunei Saharna Nouă, raionul Rezina. Satul are o suprafaţă de circa 0.94 kilometri pătraţi și perimetrul de 6.60 km. Amplasat pe malul drept al rîului Nistru, satul este situat la o distanță de 7 km de orașul Rezina și la 110 km de Chișinău.
După cum scrie portalul moldovenii.md, prima atestare documentară a satului Saharna datează din 24 ianuarie 1495, cînd Ştefan cel Mare întăreşte prin uric împărţeala între urmaşii lui Sima Rugină, printre care şi satul Saharna. Apoi timp de peste o sută de ani istoria nu ne lasă nici o mărturie despre această localitate. Abia la 24 februarie 1602, voievodul Ieremia Movilă, după moartea vornicului Bucium, întărește stăpînirea asupra satului Saharna şi a unei treimi din moşie văduvei Antemia şi feciorilor ei. La 23 martie 1733 Saharna devine proprietatea boierului Constantin Hrisoverghi. În anul 1783 băneasa Maria Calimachi dăruieşte, în calitate de zestre, moşia Saharna nepoatei sale, Smaranda, fiica lui Enache Hrisoverghi, danie ce a fost întărită cu carte domnească în anul 1785 de către Alexandru Ioan Mavrocordat.
În 1795 stolnicul Enache Hrisoverghi înzestrează schitul Saharna cu 120 desetine de pămînt. Această danie provoacă disensiuni între comunitatea călugărilor condusă de Vartolomeu şi posesoarea de drept a moşiei, Smaranda. Aceste neînţelegeri se amplifică şi mai mult cînd, în 1798, soţia lui Enache Hrisoverghi, spătăreasa Ancuţa, dăruiește repetat moşia Saharna, de data aceasta în calitate de zestre surorii mai mici a Smarandei, Mărioara. Pentru rezolvarea acestor conflicte în care erau implicaţi familia Hrisoverghi şi stareţul Vartolomeu, în anul 1800 are loc o judecată, care o declară pe Smaranda posesoarea moşiei Saharna. Tot atunci, în prezenţa boierilor Divanului şi a Mitropolitului Moldovei se încheie o înţelegere între stareţul mănăstirii şi stăpîna moşiei, lucru ce este confirmat mai tîrziu de scrisoarea Smarandei adresată stareţului, din 24 noiembrie 1804. Prin postulatele de la sfîrşitul scrisorii mănăstirea este luată sub ocrotirea directă a stăpînului moşiei, pe care a fost întemeiată (aceste postulate şi salvează mănăstirea de la desfiinţare în 1842, cînd este desfiinţată abuziv mănăstirea Horodişte şi transformată în schit subordonat mănăstirii Saharna).
Monumente istorice
În urma săpăturilor arheologice la Saharna au fost descoperite aşezări tripoliene pe fiecare promontoriu potrivit pe timpuri pentru trai, lîngă fiecare rîuleţ nu prea mare, inclusiv şi pe rîuleţul Saharna.
Deasupra stîncilor expuse tuturor ploilor şi vînturilor se întinde platoul triunghiular, acoperit cu iarbă mătăsoasă. Aici, sub învelişul verde, pămîntul ascunde o străveche cetate a geților. Rămăşiţele cetăţii sînt apărate din ambele părţi de maluri abrupte, care formează un promontoriu stîncos, iar din cea de-a treia parte de rămăşiţele unui val de pămînt. Toate acestea demonstrează, că din timpuri străvechi, aceste teritorii au făcut parte din arealul civilizaţiei geto-dacice. În prezent, în acest loc este ridicat un monument în cinstea dacilor care au trăit în antichitate în aceste locuri.
Condiţiile climaterice ale defileului în mare măsură se aseamănă cu cele montane, deaceea în aceste locuri şi-au găsit adăpost mănăstiri rupestre ( secolele XIV – XV ) – locuri sfinte pentru creștini. Mănăstirea Saharna, în întregul ei ansamblu, este unul din cele mai vechi aşezăminte monahale din Republica Moldova. Ansamblul monastic este compus din mănăstirea rupestră Bunavestire şi mănăstirea Sfînta Treime. Istoria mănăstirii rupestre se cunoaşte foarte puţin, neştiindu-se data precisă a întemeierii şi cine sunt ctitorii.
Mănăstirea Sfînta Treime a fost întemeiată în anul 1776 de către călugărul Vartolomeu Ciungu, cu permisiunea proprietarului Enache Hrisoverghi, care îi dărui şi 120 desetine de pămînt. Conform tradiţiei, înainte de începerea lucrărilor, Vartolomeu petrece 40 de zile în post şi rugăciune, pentru a milostivi pe Dumnezeu, ca să fie ajutat în alegerea cît mai reuşită a unui loc pentru construcţia mănăstirii. Legenda spune, că la a 40-a zi de rugăciune, el a avut o revelaţie. I s-a arătat Preasfînta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, înconjurată de foc ceresc şi i-a arătat locul, unde trebuia să construiască locaşul monahal. Acest loc era colina de la poalele celor trei dealuri. Minunea a avut loc pe stînca cu numele Grimidon şi, ca dovadă a alegerii divine, Maica Domnului a lăsat incrustată în piatră urma piciorului Ei. Această urmă se poate vedea şi astăzi în capela, ce este construită în cinstea acestui fapt pe stînca Grimidon.
Ajutat de credincioşi Vartolomeu Ciungu a construit din lemn biserica, cîteva chilii şi le-a încojurat cu un zid de piatră. În anul 1818 au început lucrările de construcţie a bisericii de vară (devenită mai tîrziu biserică centrală), care s-au încheiat în 1821. Biserica este sfinţită în acelaşi an în cinstea Sfintei Treimi, se presupune că de către Mitropolitul Veniamin Costachi. În anul 1837 a fost renovată catapeteasma bisericii, care se ştie că era foarte frumoasă, împodobită cu icoane valoroase (la închiderea mănăstirii în 1964 aceste icoane au dispărut fără urmă). Tot în acelaşi an se mai construieşte un corp de case din piatră. În anul 1857 se restaurează mănăstirea rupestră Bunavestire, care ajunsese într-o stare avansată de deteriorare. În 1883 a mai fost construită o biserică, cea de iarnă, cu hramul Nașterea Maicii Domnului, cu un corp de chilii.
În anul 1900 locuitorii Saharnei Ipolit Terleţki şi Vasile Corneanu au renovat mănăstirea rupestră, afectînd aspectul interior şi cel exterior al mănăstirii. Atunci a fost demolat peretele natural dintre biserică şi chiliile ce îi erau alăturate, ridicîndu-se pereţi noi din blocuri de piatră calcaroasă.
La începutul secolului XX mănăstirea Saharna avea 20 de călugări, toţi moldoveni, stăpînea 420 desetine de pămînt. După anul 1918 mănăstirea şi-a schimbat statutul, devenind „de maici”. Către mijlocul secolului XX mănăstirea ajunsese un loc înfloritor, fiind una din cele mai bine amenajate lăcaşuri de cult monahale din Moldova, însă în 1964 mănăstirea este închisă şi transformată în spital de psihiatrie. Chiliile au fost transformate în saloane de spital, biserica de vară – în depozit, iar cea de iarnă – în casă de cultură. Mănăstirea a fost redeschisă la 19 aprilie 1991. În 1992 au fost reparate chiliile, trapeza, bucătăria, și stareția.
Mănăstirea rupestră a fost reparată în anii 1991-1994. Cele 4 chilii săpate în stîncă au fost reparate în 1997. În apropierea bisericii rupestre se află o peșteră îngustă în care, conform unei legende, s-a retras în schimnicie ieromonahul Vartolomeu, întemeietorul mănăstirii.
Conacul Apostolopulo din Saharna a fost ridicat în secolul al XIX-lea. La începutul secolului al XX-lea aici locuia inginerul Nicolae Apostolopulo, care era căsătorit cu Eugenia Bogdan, fiica boierului Ioan Bogdan din Cuhureşti. În cimitirul Mănăstirii Saharna odihnesc osemintele boierului Nicolae Apostulopulo, care a fost şi unul din cei mai mari mecenaţi ai mănăstirii. Monumentul de pe mormîntul lui a fost executat de prietenul familiei Apostolopulo, celebrul sculptor Alexandru Plămădeală. În anul 1927 în incinta conacului funcţiona Şcoala de viticultură şi pomicultură, care şi-a continuat activitatea pînă în anii ’60. În anii 1970-1980 aici au fost transferate, pe rînd, Spitalul invalizilor din cel de-al Doilea Război Mondial din Tiraspol şi Şcoala-colonie pentru fete din Dubăsari. După 1990, mai multe persoane particulare au încercat să cumpere complexul care a ajuns într-o stare deplorabilă.
Monumente ale naturii
Rezervaţia peisagistică Saharna este situată în partea de nord-vest a satului Saharna, pe malul drept şi foarte stîncos al fluviului Nistru. Rîuleţul Saharna cu o lungime de 16 km îşi ia începutul la nord-vest de satul Cinişeuţi, traversînd terenurile lutoaso-nisipoase ale depunerilor sarmatice medii, iar apoi se îndreaptă printre depunerile recifo-calcaroase, formînd în calea sa 22 de cascade (praguri). Cea mai mare cascadă este „Groapa ţiganului”, unde apa cade de la o înălţime de 6 m, formînd o groapă cu o adîncime de circa 10 m. Versanţii defileului sînt foarte frumoşi, adăpostind peşteri şi grote.
În componenţa rezervaţiei sînt incluse partea de jos a rîuleţului Saharna cu cele 22 cascade (dispuse pe o lungime de 5 km), pădurea de pe versantul stîng (parcelele 17 – 23, 25 – 28); Saharna-Zemstva, (parcela 29), cu o suprafaţă de 674 ha.
Pe coastele versanţilor se întîlnesc arbori și arbuști: stejarul petrofit, teiul, cireşul sălbatic, arţarul, frasinul, măceşul, cornul, alunul, păducelul, scumpia ş.a.
Un interes deosebit prezintă fauna rezervaţiei Saharna și anume coloniile de lilieci care numără 10 specii, două din ele fiind introduse în Cartea Roşie a Republicii Moldova:
- Rhinolophus hipposideros - o colonie de aproximativ 70 de indivizi; - Myotis blythii - cîndva a fost o colonie de apr. 1000 indivizi. Acum au rămas circa 20; - Myotis daubentonii - specie comună pentru aceste locuri; - Myotis dasycneme - Specie rară pentru întreaga Europă. Saharna este unul din cele doua locuri unde se întîlnește această specie pe teritoriul Moldovei; - Myotis mystacinus - specie relativ comună; - Myotis nattereri - specie foarte rară în Europa. La Saharna a fost găsită doar o dată; - Plecotus auritus - specie relativ rar întalnitî la noi din cauza modului de viață specific; - Plecotus austriacus - specie comună în Moldova și în Saharna în particular; - Eptesicus serotinus - specie comună la noi; - Barbastella barbastellus - în Saharna se află unica colonie a acestei specii in Moldova.
Un farmec aparte îi conferă rezervaţiei prezenţa pupăzei întîlnită des aici, care ne readuce pe potecile copilăriei. Tot aici mai pot fi întîlnite şi mierla-de-piatră, ciocănitoarea verde, buha mare ş.a. În această rezervaţie au condiţii prielnice pentru viaţă colonii de fazani, multe căprioare, mistreţi, iepuri, vulpi, jderul de piatră, bursucul.
Oamenii de ştiinţă compară versanţii difeleului rezervaţiei cu o carte deschisă, în care pot fi „citite” multe lucruri despre trecutul preistoric al ţinutului nostru – despre relief şi mişcarea scoarţei pământului, despre flora şi fauna dispărută. În stîncile versanţilor sînt multe peşteri şi grote care au servit adăposturi în situaţiile grele înaintaşilor noştri.
La intrarea în difeleu dinspre Nistru pe o pantă opusă mănăstirii, se înalţă o stîncă cenuşie aidoma unui castel. Această iluzie optică apare, cînd priveşti stînca de jos. În pereţii ei negresc „ferestrele”, săpate de tăetorii de piatră. Această stîncă are un nume inexplicabil, de basm, inventat, se vede că, în vremuri îndepărtate – Grimidon. Se presupune că în stînca Grimidon ar fi existat o mănăstire, săpată în secolul al XII-lea într-o peşteră naturală lărgită pînă la dimensiunile unei locuinţe. „Izvorul Minunilor”, apă căruia are şi proprietăţi curarive prezntă un interes deosebit pentru vizitatori. Este situat în apropierea punţii care duce spre mănăstirea rupestră.
Puteți admira fotografiile unice în secțiunea specială de pe site-ul moldovenii.md.
Pe site moldovenii.md există o mulțime de informații utile care-i vor ajuta pe toți doritorii de a planifica și a petrece un weekend minunat în țara noastră. În special, aici sînt prezentate informații ample despre turismul în Moldova, sînt prezentate sfaturi pentru turiști, rute turistice, date despre perlele turistice și mănăstirile din Moldova.
Pe portalul moldovenii.md puteți găsi informații detaliate despre diferite zone geografice ale Moldovei, rezervații naturale, resurse acvatice, lumea vegetală și animală, monumente ale naturii, orașele și satele din Moldova.
Adăuga comentariu